Un elev din Hunedoara a fost agresat de un profesor în timpul unei acțiuni de prevenire a violenței în școli

Elev
Shutterstock

Politistii au intocmit dosar penal pe numele unui profesor de la o şcoală din municipiul Hunedoara, după ce un elev de 16 ani i-a sesizat chiar în timpul unei activităţi de prevenire a violenţei în şcoli, potrivit News.ro.

 

Poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară din judeţul Hunedoara au participat la activităţi de prevenire a violenţei în şcoli în şapre unităţi de învăţământ din municipiul Hunedoara. În cadrul acestor acţiuni, un elev de 16 ani le-a povestit poliţiştilor că a fost agresat fizic de un profesor.

”În cursul activităţilor preventive, poliţiştii Biroului pentru Siguranţa Şcolară au fost sesizaţi verbal de către un minor în vârstă de 16 ani, elev al unei unităţi de învăţământ din municipiul Hunedoara, cu privire la faptul că ar fi fost agresat fizic de către un profesor al şcolii respective. Oamenii legii au aplanat starea conflictuală şi au discutat despre incident cu cei implicaţi şi cu reprezentanţii şcolii, în vederea identificării unor modalităţi de a preveni astfel de situaţii”, transmite IPJ Hunedoara, într-un comunicat de presă.

Totodată, în acest caz, Poliţia Municipiului Hunedoara s-a sesizat din oficiu şi a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe.

Citește și
sabie
Un copil de 12 ani a găsit o sabie din secolul al XVI-lea într-o pădure din Germania

În cadrul acestei acţiuni de prevenire a violenţei în şcoli, poliţiştii au verificat 7 unităţi de învăţământ (3 licee şi 4 şcoli gimnaziale), 5 societăţi comerciale aflate în proximitatea şcolilor şi au legitimat 29 de persoane (elevi, părinţi, agenţi de pază şi i de societăţi comerciale).

Totodată, poliţiştii au purtat discuţii cu directorii unităţilor de învăţământ, au identificat cauzele producerii unor incidente şi au propus măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate.

 

Articol recomandat de sport.ro
Cum arată Camila Giorgi la 13 luni de la retragerea din tenis
Cum arată Camila Giorgi la 13 luni de la retragerea din tenis
Citește și...
Un elev de 15 ani din Constanța, agresat în afara curţii liceului de un bărbat de 35 de ani
Un elev de 15 ani din Constanța, agresat în afara curţii liceului de un bărbat de 35 de ani

Un elev de 15 ani a fost agresat, miercuri, în afara curţii liceului, de un bărbat de 35 de ani, adolescentul căzând şi lovindu-se la un picior.

Un copil de 12 ani a găsit o sabie din secolul al XVI-lea într-o pădure din Germania
Un copil de 12 ani a găsit o sabie din secolul al XVI-lea într-o pădure din Germania

Un elev în vârstă de 12 ani a descoperit o sabie istorică în timpul unei plimbări în pădure, conform unui muzeu din landul Bavaria, situat în sudul Germaniei, relatează miercuri DPA.

Directorul unei școli este acuzat că ar fi lovit un elev. Băiatul a ajuns acasă cu capul spart
Directorul unei școli este acuzat că ar fi lovit un elev. Băiatul a ajuns acasă cu capul spart

Directorul unei școli din județul Timiș este acuzat de bunica unui elev că l-ar fi agresat pe nepotul său. Băiatul a ajuns acasă cu sânge pe haine și capul spart.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei
Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei

Lovitură în instanță pentru ANAF. Curtea de Apel Brașov a decis că aplicarea unui TVA de 19% pentru cafea în industria Horeca este ilegală.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.