Un doljean și-a făcut o cultură de canabis în solarul din curte. La percheziții s-au făcut noi descoperiri. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat din Dolj a fost reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, fiind acuzat că pe parcursul anului 2024 a înfiinţat, într-un solar amplasat în curtea imobilului, o cultură de canabis destinată comercializării.

Potrivit DIICOT şi IPJ Dolj, în urma percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatului au fost identificate şi ridicate 16 plante de canabis în diferite stadii de dezvoltare, peste 600 de seminţe de canabis, 3 pungi din material plastic conţinând fragmente vegetale, un grinder, un cântar electronic, precum şi alte mijloace de probă.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova. Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj - Postul de Poliţie Goicea şi luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale. ul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Autoritățile bulgare închid opt ore Podul Giurgiu - Ruse pe 12-13 iunie. Se fac reparații urgente
Autoritățile bulgare închid opt ore Podul Giurgiu - Ruse pe 12-13 iunie. Se fac reparații urgente

Circulaţia va fi complet oprită pe Podul "Prieteniei" Giurgiu-Ruse, timp de opt ore, în noaptea de 12 spre 13 iunie, pentru reparaţii urgente în Bulgaria.

Două persoane, printre care un copil de 4 ani, mușcate de șarpe. Au fost transportate de urgență la spital
Două persoane, printre care un copil de 4 ani, mușcate de șarpe. Au fost transportate de urgență la spital

Un bărbat de 50 de ani din localitatea ieşeană Brăieşti a fost dus, luni, cu elicopterul SMURD la Spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iaşi, după ce a fost muşcat de un şarpe.

Regele Spaniei a ajuns în România. Ce presupune vizita oficialului
Regele Spaniei a ajuns în România. Ce presupune vizita oficialului

Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, a ajuns, luni seară, în România şi, potrivit Boarding , a aterizat la Sibiu. Regele s-a deplasat cu un Airbus A310 în configuraţie VIP, care a decolat de la baza aeriană Getafe.

Recomandări
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Bucureștiul s-a întunecat în mijlocul zilei. Furtuna istorică a paralizat Capitala. Străzi, blocuri și mall-uri s-au inundat
Bucureștiul s-a întunecat în mijlocul zilei. Furtuna istorică a paralizat Capitala. Străzi, blocuri și mall-uri s-au inundat

S-a făcut noapte în plină zi în București, iar în scurt timp oamenii au fost sfătuiți să se adăpostească. Codul portocaliu, anunțat de specialiști, a venit cu o rupere de nori peste oraș.

Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat
Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat

Un studiu recent publicat de Banca Națională arată efectele invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, declanșată în februarie 2022, asupra economiilor din regiune, cu un accent deosebit pe Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia și România.