Un copil de 3 ani din Suceava a ajuns la spital tăiat la faţă după ce s-a jucat cu o drujbă

×
Codul embed a fost copiat

Un copil în vârstă de trei ani şi zece luni, din localitatea suceveană Vicovu de Sus, a ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean Suceava, tăiat pe faţă, după ce s-a jucat împreună cu fratele său mai mare cu o drujbă.

Directorul medical al unităţii spitaliceşti, Alexandru Macovei, a declarat că băieţelul a fost internat, duminică seara, cu diagnosticul ''plăgi tăiate cu drujba la nivelul feţei''.

Cei doi copii se jucau în curtea locuinţei bunicii cu o drujbă electrică, iar, potrivit acesteia, la un moment a pornit drujba, cel mic a fost atins la faţă şi a suferit leziuni, fiind preluat de o ambulanţă chemată la locul accidentului, potrivit Agerpres.

Conform procedurilor, cadrele medicale anunţă poliţia în astfel de situaţii care, în prezent, cercetează cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul, în cauză fiind deschis dosar penal cu privire la infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Un bebeluș din Sibiu, lovit cu drujba de soțul mamei sale. În ce stare se află
Un bebeluș din Sibiu, lovit cu drujba de soțul mamei sale. În ce stare se află

Bebeluşul de nouă luni care a fost lovit la cap joi seara, cu drujba, rămâne internat la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, iar doctorii speră că evoluţia acestuia să fie una bună.

Criminalul din Timiș care a ucis un bărbat cu drujba, condamnat la închisoare pe viață
Criminalul din Timiș care a ucis un bărbat cu drujba, condamnat la închisoare pe viață

Unul dintre cei mai cruzi criminali a fost condamnat la închisoare pe viaţă, la aproape un an după ce a ucis cu drujba un bărbat, în judeţul Timiş.

Cum s-a răzbunat un comerciant după ce a rămas cu zeci de brazi nevânduți. VIDEO
Cum s-a răzbunat un comerciant după ce a rămas cu zeci de brazi nevânduți. VIDEO

Rămași nevânduți după Crăciun, sute de brazi au ajuns la gunoi tocați cu drujba, dacă nu au avut noroc să fie „recuperați".

Au intrat cu drujba pornită într-un magazin sătesc din Vaslui. Poliția a arestat patru persoane
Au intrat cu drujba pornită într-un magazin sătesc din Vaslui. Poliția a arestat patru persoane

Patru persoane, doi bărbaţi şi două femei din localitatea Văleni, comuna Pădureni, au fost arestate, joi seara, după ce au intrat într-un magazin ameninţând cu o drujbă pornită, au provocat distrugeri şi au lovit mai mulţi oameni.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.