Un copil de 12 ani a fost fugărit în trafic de polițiști. Băiatul a furat mașina familiei și s-a urcat la volan

politie

Un copil în vârstă de 12 ani, din județul Dolj, a fost urmărit de polițiști marți dimineață, după ce s-a urcat la volanul mașinii furate de la părinții săi. Acum, el este cercetat penal.

Polițiștii efectuau o acțiune pe raza satului Ocolna, din comuna Amărăștii de Jos, județul Dolj, potrivit reporter24.info.

Aceștia făcut semnal de opriere unei mașini, iar șoferul a refuzat să oprească. Agenții au urmărit autovehiculul pe mai multe străzi din locațitate, iar după aproximativ un kilometru șoferul a cedat.

Autoritățile au constatat că cel care conducea autoturismul era de fapt un minor în vârstă de 12 ani, din comuna Amărăștii de Jos.

„Acesta este bănuit că a sustras autoturismul părinților, fără știrea acestora. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu.

Citește și
accident Ploiești
Un căruțaș a scăpat calul de sub control pe un drum național și a provocat un accident cu două mașini
Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Un iPhone 14 a alertat autoritățile privind un grav accident. Șase persoane au murit după ce au intrat cu mașina într-un pom
Un iPhone 14 a alertat autoritățile privind un grav accident. Șase persoane au murit după ce au intrat cu mașina într-un pom

Șase persoane au murit după ce mașina lor s-a izbit de un copac în Nebraska, într-un accident grav care fost detectat cu ajutorul noului iPhone 14, potrivit autorităților.

Un căruțaș a scăpat calul de sub control pe un drum național și a provocat un accident cu două mașini
Un căruțaș a scăpat calul de sub control pe un drum național și a provocat un accident cu două mașini

Un accident soldat cu 2 victime a avut loc seara trecută pe Drumul Naţional 72, între Ploiești și Târgoviște.

Accident grav în Defileul Jiului. Un șofer a murit după ce un bolovan a căzut de pe munte și a intrat prin parbriz
Accident grav în Defileul Jiului. Un șofer a murit după ce un bolovan a căzut de pe munte și a intrat prin parbriz

Un grav accident rutier s-a produs, duminică, pe drumul naţional 66, în Defileul Jiului. Un bolovan desprins de pe un versant a căzut peste un autoturism şi a spart parbrizul.  

FOTO. Accident îngrozitor în Tulcea. A intervenit elicopterul SMURD
FOTO. Accident îngrozitor în Tulcea. A intervenit elicopterul SMURD

Patru persoane au fost rănite, duminică, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp, iar la accident a intervenit şi elicopterul SMURD.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.