Fostul șef de la Permise Suceava, un instructor şi zeci de candidaţi la examenul auto, trimişi în judecată de DNA

×
Codul embed a fost copiat

După 5 ani, procurorii DNA mai fac un pas în ampla anchetă care vizează faptele de corupție de la Serviciul de Permise din Suceava.

79 de persoane, printre care fostul șef al instituției, au fost trimise în judecată pentru că ar fi dat și luat mită la proba teoretică a examenului auto. Este al 9-lea dosar DNA în această investigație, din care reiese că sute de persoane ar fi ajuns fraudulos în trafic.

În centrul amplei anchete DNA se află fostul șef al Departamentului de Permise din Suceava, Radu Obreja, vizat de 6 dosare din 9. Acesta declara în 2017: „Nu cred că vreunul dintre angajații acestei instituții a pretins de la cetățeni vreo sumă de bani.”

Și totuși, în dosarul trimis acum în judecată, cu 79 de inculpați, procurorii DNA susțin că fostul șef de la Permise ar fi pretins și primit de la candidați, prin intermediari, între 800 de euro și 2.200 de euro de persoană. La schimb, le dădea răspunsurile corecte la testul de sală sau îi lăsa să intre cu căști ori telefoane în examen. Așa au ajuns să obțină permis de conducere, deși nu stăpâneau cunoștințele de bază.

Cătălin Codescu, președintele Asociației Victimelor Accidentelor de Circulație: „O adevărată bombă pe șosea. Școala de șoferi învață viitorul posesor de permis regulile de circulație și încearcă să îi dezvolte și o capacitate de anticipare a factorilor de risc în trafic.”

Citește și
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor

În acest al nouălea dosar din anchetă, 18 inculpați au încheiat deja acorduri de recunoaștere a vinovăției. Procurorii au vizat fraude comise de polițiști, funcționari, angajați ai RAR și candidați la proba de stradă a examenelor pentru permis.

Răul Neneștean, președintele unei asociații a școlilor de instructori auto: „Din păcate, Suceava a devenit polul corupției, iar mulți dintre elevi recurg la așa ceva pentru că acolo s-a auzit că lucrurile merg puțin diferit.”

De-a lungul anchetei, procurorii au acuzat că fostul șef de la Permise a determinat mai mulți apropiați să ascundă banii obținuți din mită - peste 1,3 milioane de euro - dar și să cumpere pentru el, pe numele lor, mai multe terenuri, apartamente, case și spații comerciale.

Cosmina Cerva, avocata lui Obreja până în decembrie 2024: „Au fost constatate de către instanțele de judecată foarte multe nereguli în aceste dosare instrumentate de DNA Suceava. Încep să se prescrie faptele. Clientul meu, la sfatul meu, s-a prevalat de dreptul la tăcere.”

În prezent, fostul comisar-șef de la Permise este polițist la o secție din Suceava.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor

Două persoane au fost rănite, sâmbătă, după ce o ambarcaţiune a eşuat, pe braţul Chilia al Dunării, fiind solicitată prezenţa echipajului aeromedical SMURD pentru preluarea victimelor.

Marșul Pride vs marșul ”mândriei” de a fi normal. Prinși când se duceau să-i agreseze ”creștinește” pe ceilalți GALERIE FOTO
Marșul Pride vs marșul ”mândriei” de a fi normal. Prinși când se duceau să-i agreseze ”creștinește” pe ceilalți GALERIE FOTO

Mii de persoane au participat sâmbătă la cele două marșuri organizate în București: unul al comunității LGBT și altul al celor care au protestat față de existența primilor. Trei indivizi au fost prinși cu sprayuri iritante asupra lor.

Un cetățean turc a fost arestat după ce a încercat să jefuiască două femei. A mușcat-o de mână pe una dintre ele
Un cetățean turc a fost arestat după ce a încercat să jefuiască două femei. A mușcat-o de mână pe una dintre ele

Un bărbat de 29 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce ar fi încercat să intre în locuinţele a două femei din Bucureşti, pentru a fura.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.