Un brașovean susţine că a fost pregătit pentru o operaţie, la un spital privat, deşi el venise pentru a asista la o naştere

pacient spital
Shutterstock

Un bărbat din Braşov afirmă că vrea să dea în judecată Spitalul Regina Maria şi să le facă plângere penală unor asistente medicale care l-au pregătit pentru o intervenţie chirurgicală, deşi el venise pentru a asista la naşterea a fetiţei sale.

El susţine că, deşi le-a spus de mai multe ori acest lucru, asistentele au continuat procedurile, intenţionând inclusiv să îl epileze pe abdomen, scrie bizbrasov.ro, citat de News.ro. 

Potrivit BizBraşov, incidentul a avut loc în 23 septembrie, Alexandru Niţă afirmând că s-a prezentat la Spitalul Regina Maria din Braşov împreună cu soţia pentru a asista la naşterea copilului său.

"La biroul de internări, soţia a completat şi semnat fişa de internare iar eu a trebuit sa completez un formular “Acord informat acces aparţinător” unde am completat numele meu şi cnp-ul, actul medical la care voi asista, naştere prin cezariana şi numele + cnp-ul sotiei. Soţia a fost preluata de catre o asistentă şi dusă pe secţie pentru a fi pregătită pentru intervenţie, iar mie mi s-a cerut să aştept în lobby sa fiu preluat”, a povestit el.

El a afirmat că, ulterior, a fost chemat pe nume de o asistentă şi dus într-o cameră, unde i s-a cerut să facă duş cu şamponul spitalului şi să îmbrace un halat de intervenţie.

Citește și
protest anti trump washington
Noi proteste în marile orașe din SUA, înaintea paradei militare organizată în cinstea lui Donald Trump

"Am informat-o pe doamna că făcusem duş în acea dimineaţă, însă dânsa a insistat că nu pot intra în sala de operaţii fără să fiu dezinfectat. După ce am făcut duş şi m-am îmbrăcat în halatul de intervenţie, a venit o altă asistentă în cameră cu un dulap pe roţi în care avea instrumente sterile. Dânsa m-a întrebat dacă am emoţii şi i-am spus că da, având în vedere că la primul copil născut în 10 iunie 2020, tot în acelaşi spital, nu am putut asista la naştere din cauza restricţiilor şi că acum mă bucur că o pot încuraja pe soţie şi să împărtăşim împreună această experienţă", a continuat el.

Conform sursei citate, bărbatul a relatat că asistenta i-a spus apoi că trebuie să îi recolteze sânge.

"Am rămas puţin surprins, însă am pus această cerinţă pe seama contextului pandemic, având în vedere că în data de 22 septembrie 2021, atat soţia, cât şi eu, am făcut un test PCR, fără de care nu mi s-ar fi permis să particip la naştere. Doamna asistentă a încercat fără succes să îmi recolteze sânge din mâna stângă, apoi a cerut ul unei doamne mai în vârstă care era şefa asistentelor pe secţia de chirurgie. Dânsa a reuşit să-mi recolteze un flacon de sânge din mâna dreaptă şi apoi a procedat la inserarea unei branule în mâna stângă, motivând că trebuie să-mi istreze antivomitiv şi un calmant. Am întrebat de ce este necesar şi dacă îşi făceau probleme că voi leşina în cursul naşterii, dar dânsele au afirmat că acesta este protocolul pentru acces în sala de operaţii", a arătat el.

De asemenea, braşoveanul a povestit că asistentele l-au întrebat dacă este epilat pe abdomen, iar când a răspuns negativ, acestea i-au spus că este necesar şi au chemat în ajutor un coleg cu un aparat de bărbierit.

"Asistenta care a încercat să-mi recolteze iniţial sânge m-a întrebat ce operaţie urmează să mi se facă şi i-am spus, uimit, că nu mi se va face mie nicio intervenţie şi că voi asista soţia la naşterea prin cezariana. Dânsele au râs apoi iarăşi m-au întrebat cumva într-o notă mai insistentă, ce operaţie urmează să mi se facă. Atunci am realizat că ele de fapt mă pregăteau pe mine să fiu dus în sala de operaţii pe secţia de chirurgie şi că nu se uitaseră pe fişele pe care le înmânasem şi nici nu au dat atenţie detaliilor legate de naşterea soţiei şi asistarea mea. Când au realizat ca este vorba despre o neînţelegere gravă, mi-au cerut să mă schimb şi am fost dus în alt salon la et.4, pentru a aştepta, de unde am fost condus mai departe în sala de operaţii unde soţia mă aşstepta îngrijorată", a detaliat bărbatul.

El a declarat publicaţiei că, după ce soţia şi fetiţa nou-născută au fost externate, bărbatul a vrut să discute cu conducerea spitalului.

"Dânşii mi-au făcut o expoziţiune interesantă cu privire la norme, proceduri, protocoale, toate extrem de impersonale, dat fiind faptul că incidentul viza oameni şi fapte de neglijenţă, la care sincer nu mă aşteptam din partea personalului unui spital privat. Discuţia la acea data s-a concluzionat ca putem ajunge la un acord amiabil, însă doamna Dr. Nirvana Georgescu mi-a solicitat răgaz timp de o săptămână", a susţinut el.
Braşoveanul a adăugat că în 4 octombrie a fost sunat de dr. Sebastian Anghel care i-a spus că, "după consultări interne, decizia management-ului Regina Maria este de a nu ma compensa în niciun fel în urma celor întâmplate, motiv pentru care, în continuare, intenţionez să depun plângere penală impotriva personalului medical care mi-au recoltat sânge şi mi-au montat branula, fără a-mi aduce la cunoştinţă de ce trebuie sa faca aceste lucruri".

"De asemenea intenţionez să intentez proces management-ului spitalului pentru neraportarea acestui incident şi pentru daunele morale produse în urma acestei experiente şi a iniţiativei acestora de a musamaliza, fără a ite public acest întreg incident", a susţinut el.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Noi proteste în marile orașe din SUA, înaintea paradei militare organizată în cinstea lui Donald Trump
Noi proteste în marile orașe din SUA, înaintea paradei militare organizată în cinstea lui Donald Trump

Zeci de mii de americani au protestat sâmbătă în oraşe mari, împotriva abordării „autoritariste” pe care o are preşedintele Donald Trump, într-o zi marcată de asasinarea unei politiciene democrate în statul Minnesota.

Românii au profitat de ultimele zile cu tarife mici pe litoral. Cât a plătit o turistă pe un mic dejun, în Eforie Nord
Românii au profitat de ultimele zile cu tarife mici pe litoral. Cât a plătit o turistă pe un mic dejun, în Eforie Nord

Peste 50.000 de turiști se relaxează la mare, profită de vremea bună, dar și prețurile, încă mici din extrasezon. Pe unele plaje, însă au fost valuri mari și curenti foarte periculoși.

Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Recomandări

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.