Un bărbat și-a secționat artera femurală la tăierea porcului. Un fost soldat în Afganistan i-a oferit primul ajutor

ambulanța
StirilePROTV

Un bărbat dintr-o comună din Vaslui s-a rănit grav, în timp ce tăia porcul, fiindu-i afectată artera femurală.

El a ajuns la spital în şoc hemoragic.

''Accident grav la tăierea unui porc într-o gospodărie din Zorleni. Un bărbat a suferit în mod accidental o plagă tăiată la nivelul membrului inferior drept deasupra genunchiului. Primul ajutor a fost acordat la faţa locului de un martor care a lucrat ca soldat în războiul din Afganistan. A fost trimisă o ambulanţă C2 SAJ din Bârlad, care a găsit pacientul în stare gravă, în şoc hemoragic, deoarece era lezată artera femurală'', a declarat vineri Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, transmite Agerpres.

Cadrele medicale au reuşit cu mari eforturi stabilizarea pacientului, apoi l-au transportat în regim de urgenţă la Spitalul Municipal Bârlad, a spus Daniel Ungureanu.

În acest moment, pacientul este în sală de operaţie, chirurgii încercând salvarea lui.

Citește și
americani saber guardian
Reacția Ambasadei SUA după revenirea americanilor în aplicațiile militare NATO din România : „Este cu siguranță un semnal”
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Reacția Ambasadei SUA după revenirea americanilor în aplicațiile militare NATO din România : „Este cu siguranță un semnal”
Reacția Ambasadei SUA după revenirea americanilor în aplicațiile militare NATO din România : „Este cu siguranță un semnal”

Partenerii americani au revenit, vineri, în aplicațiile militare NATO, după o pauză de jumătate de an, în cadrul „Saber Guardian 25”. Este vorba despre un amplu exercițiu militar, desfășurat în cinci centre de instruire din România.

Ce spun medicii care îl îngrijesc pe Ion Iliescu despre starea fostului președinte. Încă este la ATI
Ce spun medicii care îl îngrijesc pe Ion Iliescu despre starea fostului președinte. Încă este la ATI

Fostul președinte Ion Iliescu rămâne internat în spitalul SRI din Capitală. Medicii care îl îngrijesc spun că pacientul de 95 de ani este într-o stare fragilă, care impune menținerea în secția de terapie intensivă.

Momentul în care un șofer de 20 de ani a lovit o mașină parcată pe care a proiectat-o într-un grup de tineri
Momentul în care un șofer de 20 de ani a lovit o mașină parcată pe care a proiectat-o într-un grup de tineri

Un autoturism scăpat de sub control a izbit o masina parcata, și a împins-o puternic peste un grup de tineri. Impactul a fost surprins de o cameră de supraveghere. În imagini se observă un grup de patru tineri, lângă o maşină parcată.

Recomandări
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice

Israelul a atacat Iranul, vizând instalația nucleară de la Natanz și alte obiective legate de programele nucleare și de rachete balistice.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic
„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic

Agenția de informații israeliană Mossad a afirmat că a introdus ilegal rachete în Iran și a instalat roiuri de drone explozive înainte de atacul Israelului asupra țării.