Un bărbat din Vâlcea a fost reținut după ce polițiștii au făcut o descoperire de 10.000 de euro în casa lui. FOTO

Politie

Un bărbat de 54 de ani a fost reţinut în urma unor percheziţii efectuate, marţi, de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice în comuna Roşiile, în cadrul unui dosar de contrabandă instrumentat de procurorii din Bălceşti.

În urma descinderilor anchetatorii au descoperit zeci de mii de ţigarete şi importate sume de bani, care se presupune că ar proveni din activităţi ilegale, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

"În aceasta dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului Criminalistic, al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, dar şi cu cel al jandarmilor vâlceni au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară pe raza localităţii Roşiile. În urma activităţilor desfăşurate, au fost identificate şi ridicate aproximativ 32.000 de ţigarete, susceptibile ca provin din contrabanda, în valoare totala de aproximativ 10.000 de euro. De asemenea au fost ridicate şi sume de bani, respectiv 1.900 de euro şi 11.250 de lei, precum şi alte mijloace materiale care au ajutat la probarea întregii activităţi infracţionale", a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Eduard Văduva.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore în urma audierilor, el urmând să fie prezentat magistraţilor Judecătoriei Bălceşti cu propunerea de arestare preventivă. 

Citește și
Keith Kellogg
Mesajul transmis României de emisarul lui Donald Trump. Ce i-a spus ambasadorului român la Washington
Articol recomandat de sport.ro
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
Citește și...
Mesajul transmis României de emisarul lui Donald Trump. Ce i-a spus ambasadorului român la Washington
Mesajul transmis României de emisarul lui Donald Trump. Ce i-a spus ambasadorului român la Washington

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, s-a întâlnit cu generalul (r) Keith Kellogg, emisarul special al președintelui Donald Trump pentru Ucraina.

Încep lucrările la Planșeul Unirii. Circulație restricționată între Piața Națiunile Unite și Piața Unirii. Rute ocolitoare
Încep lucrările la Planșeul Unirii. Circulație restricționată între Piața Națiunile Unite și Piața Unirii. Rute ocolitoare

Marți vor începe lucrările de refacere a Planșeului Unirii. Circulația pe Splaiul Independenței, între Piața Națiunile Unite și Piața Unirii, este restricționată, cu acces permis doar riveranilor.

Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”

Aproape 42% dintre români se tem cel mai mult de izbucnirea unui conflict în care să fie implicată România, arată Barometrul INSCOP.

Recomandări

„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.