Un bărbat din Vâlcea a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat trei cățeluși

×
Codul embed a fost copiat

O familie din Vâlcea care a abandonat în câmp trei cățeluși fără apărare a fost filmată de un martor care a postat imaginile pe internet.

Făptașii au fost amendați de polițiști cu 12.000 de lei, suma maximă prevăzută de lege în astfel de cazuri.

Scenele au fost filmate joia trecută pe un câmp din comuna Stroești. Un bărbat de 64 de ani din Rm. Vâlcea și soția lui au venit cu mașina, au abandonat cei trei cățeluși, apoi și-au văzut de drum. Totul a fost filmat, însă, de un localnic, care, revoltat de gestul celor doi a pus imaginile pe Facebook.

Polițiștii s-au sesizat și ieri au dat de urma șoferului, pe care l-au amendat cu 12.000 de lei, sancțiunea maximă prevăzută de lege pentru abandonul cățeilor.

Omul nu a recunoscut fapta, dar dovezile erau foarte clare. Cei 3 cățeluși au fost luați, temporar, până își vor găsi un stăpân, de bărbatul care a făcut publică întâmplarea.

Citește și
scoala
Grevă în educație. Pentru elevii din familii defavorizate, absența de la cursuri, pe termen lung, va crește riscul de abandon

Primarul din localitate l-a felicitat pentru spiritul civic de care a dat dovadă și îi îndeamnă pe toți sătenii să semnaleze când văd persoane care abandonează câini și pisici.

Din păcate, în toată țara, vorbim despre un adevărat fenomen, deși legea sancționează astfel de fapte. În plus, autoritățile impun sterilizarea câinilor fără pedigree și microciparea tuturor exemplarelor.

Articol recomandat de sport.ro
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
Citește și...
500.000 de euro fonduri europene la o școală din Călărași. Profesorii vor să-i ajute pe copii să-și termine studiile
500.000 de euro fonduri europene la o școală din Călărași. Profesorii vor să-i ajute pe copii să-și termine studiile

Jumătate de milion de euro fonduri europene au ajuns la școala cu risc de abandon din Curcani, județul Călărași. Proiectele au fost scrise de profesori care vor să-i ajute pe copii să-și termine studiile și să aibă un viitor.

Grevă în educație. Pentru elevii din familii defavorizate, absența de la cursuri, pe termen lung, va crește riscul de abandon
Grevă în educație. Pentru elevii din familii defavorizate, absența de la cursuri, pe termen lung, va crește riscul de abandon

După o săptămână de grevă, elevii pentru care urmează examene și nu fac școală au dublat ședințele de meditații private - mai ales că și dascălii, care susțin protestul, au programul lejer.

Drama familiei lui Eminem. De la abandon la o soră secretă pe care nu a vrut să o vadă
Drama familiei lui Eminem. De la abandon la o soră secretă pe care nu a vrut să o vadă

Eminem a spus că fiica sa, Hailie, a fost cea mai mare inspirație pentru el atunci când nu avea bani și când își începea cariera de rapper în Detroit.

Recomandări
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Cum să îți protejezi casa, în caz de inundații sau cutremur, cu mai puțin de 11 lei pe lună. Poți primi până la 20.000 euro
Cum să îți protejezi casa, în caz de inundații sau cutremur, cu mai puțin de 11 lei pe lună. Poți primi până la 20.000 euro

Inundatiile de săptămâna trecută au distrus sute de locuinte, si din pacate doar o mică parte erau protejate împotriva dezastrelor naturale.

Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.