Un bărbat de 92 de ani a murit după ce a căzut de la etajul trei al unui bloc din Brăila

politie
Shutterstock

Un bărbat de 92 de ani din Brăila a murit joi după ce a căzut de la balconul apartamentului în care locuia, situat la etajul 3.

 

Se pare că bărbatul ar fi avut probleme de sănătate, între care şi pierderi de memorie.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila au fost sesizaţi cu privire la faptul că în spatele unui bloc de pe Bulevardul Dorobanţilor, la intersecţia cu strada Albinei, se află o persoană căzută.

„Din primele cercetări a rezultat faptul că un bărbat în vârstă de 92 de ani ar fi căzut de la balconul apartamentului în care locuia, la etajul 3. Cadrele medicale ajunse la faţa locului au declarat decesul bărbatului, acesta fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Brăila, în vederea efectuării necropsiei", potrivit IPJ Brăila.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Citește și
acc braila
Accidente în lanț pe șoselele din România, într-o sigură zi. Tragedia din Brăila, surprinsă de o cameră de bord
Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Tractoristul care a provocat accidentul cu trei morți în Brăila a fost reținut. Ce au descoperit polițiștii
Tractoristul care a provocat accidentul cu trei morți în Brăila a fost reținut. Ce au descoperit polițiștii

Bărbatul de 24 de ani care conducea tractorul cu remorcă nesemnalizată, implicat în accidentul dramatic de sâmbătă noapte în Brăila, a fost reținut de polițiști.

Accidente în lanț pe șoselele din România, într-o sigură zi. Tragedia din Brăila, surprinsă de o cameră de bord
Accidente în lanț pe șoselele din România, într-o sigură zi. Tragedia din Brăila, surprinsă de o cameră de bord

O fetiță de numai 3 ani și mama ei au murit într-un accident teribil, pe un drum din județul Brăila. Mașina în care se aflau, condusă de capul familiei, a lovit remorca unui tractor, apoi a ricoșat într-un alt autoturism.

Fetiță bătută la o creșă din Brăila. După ce imaginile revoltătoare au apărut în spațiul public, educatoarea a demisionat
Fetiță bătută la o creșă din Brăila. După ce imaginile revoltătoare au apărut în spațiul public, educatoarea a demisionat

Caz revoltător la Brăila, unde o educatoare de 68 de ani a fost filmată când lovește o fetiță de un an și 8 luni la o creșă.

O femeie din Brăila a fugit de patru ori din arestul la domiciliu pentru a-și teroriza fostul soț. Ce pedeapsă riscă
O femeie din Brăila a fugit de patru ori din arestul la domiciliu pentru a-și teroriza fostul soț. Ce pedeapsă riscă

O femeie din Brăila a ajuns în arestul poliției după ce, în ultimele săptămâni, nu a respectat nici arestul la domiciliu, nici ordinul de protecție emis de autorități. De patru ori i-a amenințat cu bătaia pe fostul soț și pe actuala lui parteneră.

Un șofer din Brăila și-a găsit mașina vandalizată în parcarea unui centru comercial. Ce mesaje avea, cu vopsea albă
Un șofer din Brăila și-a găsit mașina vandalizată în parcarea unui centru comercial. Ce mesaje avea, cu vopsea albă

Un șofer din Brăila și-a găsit mașina vandalizată în parcarea unui centru comercial. Pe autoturismul închis la culoare au fost scrise cu vopsea albă mai multe mesaje.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.