Un bărbat a căzut pe casa scării, de la etajul patru al unui bloc din Craiova, în timp ce vopsea pereţii

SMURD Hunedoara
ISU Hunedoara

Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost grav rănit, vineri, după ce a căzut pe scara scării de la etajul patru al unui bloc din Craiova. Incidentul s-a petrecut în timp ce bărbatul vopsea pereţii.

 

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a anunţat că poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Craiova au fost sesizaţi prin apel 112, vineri, de un bărbat de 47 de ani, din Craiova, cu privire la faptul că, pe strada Traian Lalescu, din municipiul Craiova, o persoană ar fi căzut de la etaj, conform News.ro.

“La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au identificat la parterul blocului, un bărbat de 46 de ani, din Craiova, în stare de inconştienţă. Din primele cercetari, s-a stabilit că barbatul, în timp ce vopsea pereţii de pe casă scarii, din blocul respectiv, ar fi cazut printre balustrade de la etajul patru”, a transmis IPJ Dolj.

Sursa citată menţionează că bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind inconştient.

Poliţiştii au făcut un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Citește și
bici
Un individ și-a bătut fosta iubită cu biciul, din gelozie. Acum e arestat preventiv

 

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Citește și...
Un individ și-a bătut fosta iubită cu biciul, din gelozie. Acum e arestat preventiv
Un individ și-a bătut fosta iubită cu biciul, din gelozie. Acum e arestat preventiv

Un individ de 23 de ani din județul Dâmbovița a fost arestat preventiv după ce și-a bătut fosta iubită cu un bici și a sechestrat-o, din cauza geloziei.

Risc de blocaj în transportul feroviar. CFR Călători avertizează că ar putea intra în incapacitate de plată
Risc de blocaj în transportul feroviar. CFR Călători avertizează că ar putea intra în incapacitate de plată

CFR Călători avertizează că fondurile insuficiente și veniturile mai mici decât cele așteptate pentru 2025 pot afecta grav transportul public de pasageri.

Copil de opt ani, dat dispărut în Mureș. Băiatul a plecat vineri spre casa unchiului său și nu s-a mai întors
Copil de opt ani, dat dispărut în Mureș. Băiatul a plecat vineri spre casa unchiului său și nu s-a mai întors

Amplă acțiune de căutare a unui băiat de opt ani care, vineri seară, a plecat de acasă din localitatea Gălești spre casa unchiului său din aceeași comună, dar nu s-a mai întors.

Recomandări
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump
Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump

Nicușor Dan a transmis la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice cu SUA, că România este pregătită să lucreze împreună cu Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului strategic.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.