Un băiat de 15 ani a ajuns în comă profundă la spital, după un pumn de la un tânăr kickboxer

Un băiat de 15 ani, din Constanţa, a ajuns în comă profundă la Spitalul Judeţean Constanţa, după ce a încasat un pumn de la tânăr kickboxer de 19 ani, informează Focus Press.
Agresorul a fost reţinut de poliţişti pentru vătămare corporală.
Evenimentul nefericit a avut loc joi, 18 februarie, când cei doi tineri s-au întâlnit în parcul din zona Far, din Constanţa, după ce s-au certat pe Facebook. Potrivit martorilor, colegi ai victimei, agresorul de 19 ani, care practică kickboxing, l-a lovit pe băiatul de 15 ani cu pumnul în faţă, iar acesta a căzut şi s-a lovit la cap.
Agresorul i-a amenințat pe cei prezenți că dacă pun mâna pe telefoane ca să sune la Poliție, se întoarce și îi omoară pe toți. Băiatul lovit a ajuns la Spitalul Judeţean Constanţa, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale, fiind în comă profundă, arată sursa citată.
„Polițiștii Secției 5 au fost sesizați, de către o femeie, cu privire la faptul că un minor, de 15 ani, ar fi fost agresat de un tânăr, de 19 ani, în timp ce s-ar fi aflat în parcul din zona Far, din municipiul Constanța. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, iar evenimentul s-ar fi produs pe fondul unui conflict mai vechi, minorul în vârstă de 15 fiind lovit cu pumnul în zona feței de către tânărul de 19 ani”, se arată în comunicatul Poliţiei.