Un an de la moartea legendarului Ivan Patzaichin. Zeci de oameni au plecat într-o cursă emoționantă până la Mila 23

×
Codul embed a fost copiat

Zeci de persoane au plecat într-o cursă de câteva zile, cu pagaiele, prin Delta Dunării, în memoria multiplului campion Ivan Patzaichin.

La un an de la moartea celebrului sportiv, fiica acestuia, dar și susținătorii turismului responsabil din biorezervație, au organizat un festival pentru a atrage atenția că Delta trebuie vizitată în liniște, fără de distruge mediul. Printre cei care se află în caravana pe apă se numără și comandantul Bricului "Mircea".

A trecut un an de la moartea celebrului sportiv Ivan Patzaichin, iar luni seară, faleza de la Tulcea a fost luminată de zeci de drone care au format profilul multiplului campion.

Ivona Patzaichin, fiica lui Ivan Patzaichin: "Astăzi se împlinește un an de când tata nu mai este aici, deși cred că, și în această seară, și în serile ce vor urma, va fi alături de noi. Știu că tata a inspirat foarte mulți oameni și aș putea spune că a fost poate chiar un țel al lui: să inspire oameni".

Mihai Covaliu, președintele COSR: "Este un simbol de moralitate, de bun simț și, așa cum a spus cineva, Ivan rămâne un CAM-PI-OM!".

Citește și
Ivan Patzaichin
Un graffiti care îl înfăţişează pe Ivan Patzaichin a fost amplasat în staţia de metrou Ştefan cel Mare din Capitală

Cursă până la Mila 23, localitatea natală a lui Ivan Patzaichin

Faleza de la Tulcea, aflată în plină reabilitare, se va numi Ivan Patzaichin. Acolo vor fi amplasate cinci monumente ale căror machete au fost prezentate, luni seară, în cadrul spectacolului de deschidere.

Iar marți dimineață, 60 de persoane au plecat într-o cursă cu pagaiele din portul Tulcea, până la Mila 23, localitatea natală a lui Ivan Patzaichin. Astfel se promovează turismul lent care nu distruge biodiversitatea din Delta Dunării.

În timpul cursei spre Mila 23, scafandrii cercetători vor studia flora și fauna din Delta Dunării. Serile vor fi petrecute în gospodării tradiționale.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Festivalul Bibaniada, tradiția lipovencelor de la Mila 23. Ce spunea despre asta regretatul Ivan Patzaichin
Festivalul Bibaniada, tradiția lipovencelor de la Mila 23. Ce spunea despre asta regretatul Ivan Patzaichin

O tradiție a lipovencelor din Mila 23 care ies la pescuit în luna iunie, imediat după închiderea prohibiției, a fost transformată într-o adevărată experiență.

Un graffiti care îl înfăţişează pe Ivan Patzaichin a fost amplasat în staţia de metrou Ştefan cel Mare din Capitală
Un graffiti care îl înfăţişează pe Ivan Patzaichin a fost amplasat în staţia de metrou Ştefan cel Mare din Capitală

Un graffiti care îl înfăţişează pe Ivan Patzaichin a fost amplasat în staţia de metrou Ştefan cel Mare din Capitală.

Casa părintească a lui Ivan Patzaichin va fi transformată într-un centru cultural
Casa părintească a lui Ivan Patzaichin va fi transformată într-un centru cultural

Un centru cultural va fi inaugurat în locul casei părintești a lui Ivan Patzaichin, cel târziu în toamna anului viitor.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.