Ultimele pregătiri pentru slujba de Bobotează. Peste 15.000 de credincioși așteptați la procesiunea de la malul mării

pregtiri boboteaza
Pro TV

La malul mării au început pregătirile pentru Bobotează. Peste 200 de mii de recipiente din plastic sunt etichetate de voluntari, iar luni vor fi împărțite credincioșilor.

Oamenii lucrează cu orele ca să termine cât mai repede. La slujbă este estimat că vor participa 15.000 de persoane.

Toate aceste recipiente din sacii uriași au fost etichetate deja, dar mai este de muncă, pentru că, de la an la an, numărul credincioșilor care participă la slujba de Bobotează de la Arhiepiscopia Tomisului crește.

Daniela Vasile, voluntar: „Am fost la masă 4 persoane și am făcut 8 saci. Astăzi sperăm că vom face și mai mulți saci, avem o cerere foarte mare.”

Aghiasma va fi turnată în recipiente duminică. 20 de butoaie vor fi umplute cu 90 de tone de apă. Totul trebuie să fie gata până duminică dimineața, când ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sfinți apa, ce va fi împărțită mai apoi credincioșilor.

Citește și
bobotează
Obiceiuri și tradiții de Bobotează. De ce își leagă fetele pe degetul inelar un fir roșu de mătase

Peste 15.000 de credincioși așteptați la slujbă

Luni, slujba va începe la ora 7:30, la Catedrala Arhiepiscopală. Credincioșii pot ajunge la eveniment pe jos sau cu mijloacele de transport în comun, pentru că în zonă vor fi restricții de circulație.

Tradiționala procesiune de Bobotează, de la catedrală și până aici, în Portul Turistic Tomis, va începe la ora 11:00. La finalul acesteia, ÎPS Teodosie va arunca trei cruci în mare.

Peste 15.000 de credincioși sunt așteptați la slujba de Bobotează de la malul mării.

Articol recomandat de sport.ro
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
Citește și...
Arhiepiscopia Tomisului a vândut sticle goale pentru agheasmă cu 1 leu bucata. Sunt făcute de un apropiat al lui ÎPS Teodosie
Arhiepiscopia Tomisului a vândut sticle goale pentru agheasmă cu 1 leu bucata. Sunt făcute de un apropiat al lui ÎPS Teodosie

Arhiepiscopia Tomisului a vândut sticle goale pentru agheasma de Bobotează cu un leu bucata, după ce primele 200.000 de sticle cu apă sfințită, gratuite, s-au epuizat rapid. Peturile sunt fabricate de un apropiat al lui ÎPS Teodosie, scrie presa locală.  

Obiceiuri și tradiții de Bobotează. De ce își leagă fetele pe degetul inelar un fir roșu de mătase
Obiceiuri și tradiții de Bobotează. De ce își leagă fetele pe degetul inelar un fir roșu de mătase

Boboteaza este sărbătorită la 6 ianuarie şi, împreună cu ziua Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuit în 7 ianuarie, marchează finalul perioadei de 12 zile a sărbătorilor de iarnă, care încep în Ajunul Crăciunului.

Recomandări
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”

Aproape 42% dintre români se tem cel mai mult de izbucnirea unui conflict în care să fie implicată România, arată Barometrul INSCOP.

„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.