Tribunalul București respinge cererea lui Eugen Teodorovici de amânare a congresului PSD

teodorovici

Tribunalul București a respins, vineri, cererea de amânare a congresului PSD, depusă joi de Eugen Teodorovici. Congresul de sâmbătă are ca scop alegerea unei conduceri cu drepturi depline a partidului, iar candidați sunt Teodorovici și Marcel Ciolacu.

Teodorovici a cerut o decizie judecătorească în procedură de urgență, prin așa numita ordonanță președințială, solicitând ca anunțatul congres de sâmbătă să fie amânat până la o decizie a instanței pe fond, legată de anumite decizii ale actualei conduceri interimare pe care o consideră ilegală.

Demersul lui Teodorovici a venit la o zi după ce a cerut Tribunalului București să constate că este ultimul rămas oficial în funcție din rândul vechii conduceri.

Teodorovici este președinte executiv al PSD, din mandatul Vioricăi Dăncilă, care și-a dat demisia din funcția de președinte, la fel ca și secretarul general Mihai Fifor, pe 29 noiembrie 2019.

Mai exact, Teodorovici a solicitat joi „luarea măsurii amânării lucrărilor Congresului Extraordinar al Partidului Social Democrat convocat pentru data de 22 august 2020, până la judecarea acţiunii civile ce se află pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia IV civilă, înregistrată sub nr. 21113/3/2020 din data de 20.08.2020. Aprecizez că sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege pentru promovarea acţiunii în procedura ordonanţei preşedinţiale”.

Citește și
Primar PSD, mort din cauza Covid-19
Social-democraţii se pregătesc de CEx, care va fi ţinut în premieră online

Teodorovici a postat pe pagina de Facebook fragmentele din textul oficial al acțiunii în la Tribunal. După ce a explicat că se consideră ca făcând în continuare parte din conducerea partidului, Teodorovici a și-a detaliat solicitarea: „Prin prezenta vă solicit respectuos să ordonaţi măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care s-ar putea repara, cu menţiunea că data fixată pentru desfăşurarea Congresului extraordinar al PSD este 22 august 2020. Hotărârea instanţei va fi provizorie şi măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului. Subsemnatul reclamant vă solciit a dispune ca hotărârea pe care o veţi pronunţa să fie executorie de îndată, iar exexutarea să se facă fără somaţie şi fără trecerea unui termen”.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Teodorovici a cerut tribunalului să amâne congresul PSD. Este a doua mișcare împotriva lui Ciolacu
Teodorovici a cerut tribunalului să amâne congresul PSD. Este a doua mișcare împotriva lui Ciolacu

Eugen Teodorovici a cerut în instanță amânarea congresului PSD, printr-o solicitare depusă joi la Tribunalul București.

Social-democraţii se pregătesc de CEx, care va fi ţinut în premieră online
Social-democraţii se pregătesc de CEx, care va fi ţinut în premieră online

Social-democraţii se pregătesc de congres ţinut în premieră online. După 9 luni în care a fost interimar Marcel Ciolacu ar putea candida singur şi ar putea fi ales duminică preşedinte al partidului.

Eugen Teodorovici vrea decizie judecătorească pentru a fi recunoscut ca președinte executiv în funcție
Eugen Teodorovici vrea decizie judecătorească pentru a fi recunoscut ca președinte executiv în funcție

Eugen Teodorovici cere judecătorilor să constate că deține în continuare funcția de președinte executiv al PSD, după demisia președintelui Viorica Dăncilă din noiembrie.

Eugen Teodorovici şi-a anunţat candidatura la funcţia de preşedinte al PSD
Eugen Teodorovici şi-a anunţat candidatura la funcţia de preşedinte al PSD

Fostul ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi-a anunţat candidatura la funcţia de preşedinte al PSD.

Recomandări
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.

După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

România a cedat și în fața Spaniei, la EURO U21. „Tricolorii mici”, slabe șanse să mai prindă calificarea din grupe
România a cedat și în fața Spaniei, la EURO U21. „Tricolorii mici”, slabe șanse să mai prindă calificarea din grupe

Naționala U21 a României a pierdut, sâmbătă, împotriva selecționatei similare a Spaniei, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Este a doua înfrângere pentru „tricolorii mici” în Grupa A, din tot atâtea meciuri.