Transelectrica, obligată să-i ofere compensații de 800.000 de lei lui Oleg Burlacu. Hotărârea este definitivă

×
Codul embed a fost copiat

Transelectrica a fost obligată de Centrul de Arbitraj de la Viena să-i plătească lui Oleg Burlacu, fost membru al Consiliului de Supraveghere care a fost revocat prin Hotărârea AGA nr. 4/2021, compensaţii de 792.132 lei.

La această sumă brută se adaugă rii şi cheltuieli de judecată. Hotărârea arbitrală este definitivă şi obligatorie.

”În completarea raportului curent diseminat în data de 25 februarie 2022 şi a Materialului informativ AGA nr. 32601/29.07.2021 adus la cunoştinţă acţionarilor săi în şedinţa AGA din data de 31.08.2021, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice “Transelectrica” SA informează acţionarii şi persoanele interesate cu privire la faptul că în ceea ce priveşte cererea de arbitraj ARB-5680 a domnului Oleg Burlacu, fost membru al Consiliului de Supraveghere revocat prin Hotărârea AGA nr. 4/2021, Centrul de Arbitraj de la Viena s-a pronunţat la data de 30.12.2022 prin Hotărâre arbitrală conform căreia a is cererea formulată de reclamant şi a obligat compania la plata sumei de 792.132 lei (principal) reprezentând compensaţii în baza contractului de mandat încheiat în aplicarea Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor nr. 9/28.09.2020, sumă brută la care se adaugă rii şi cheltuieli de judecată. Hotărârea arbitrală este definitivă şi obligatorie”, precizează compania.
Totodată, Ciprian Constantin Dumitru precum şi Luiza Popescu, foşti membri ai Consiliului de Supraveghere, revocaţi prin Hotărârea AGA nr.4/2021, au înregistrat pe rolul Centrului de Arbitraj de la Viena cererile de arbitraj ARB5697 şi ARB-5713, valoarea pretenţiilor acestora fiind de 882.324 lei (principal), respectiv 792.132 lei (principal), reprezentând compensaţii în baza contractelor de mandat încheiate în aplicarea Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor nr. 9/28.09.2020.
De asemenea, Cătălin Niţu, fost membru al Directoratului, revocat prin Decizia Consiliului de Supraveghere nr.25/25.06.2021, a înregistrat cererea de arbitraj ARB-5706, valoarea pretenţiilor acestuia fiind de 559.164 lei (principal), reprezentând compensaţii în baza contractului de mandat încheiat în aplicarea Deciziei Consiliului de Supraveghere nr. 73/16.11.2020, potrivit News.ro.

În data de 24.02.2022 Transelectrica a formulat, la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, acţiune în constatare a nulităţii Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor nr. 9/28.09.2020 şi a Deciziei Consiliului de Supraveghere nr.73/16.11.2020, precum şi a actelor subsecvente, prin care au fost numiţi pentru mandate de patru ani membrii Consiliului de Supraveghere şi ai Directoratului în anul 2020. În susţinerea acţiunii, compania a invocat încălcări ale prevederilor legale aplicabile numirii membrilor organelor de conducere, încălcări cu privire la care, separat, compania a fost informată despre existenţa unui dosar aflat 2 pe rolul unei structuri specializate de urmărire penală. În primă instanţă, cererea companiei a fost respinsă ca fiind formulată de o persoana lipsită de calitate procesuală activă, decizie împotriva căreia compania a declarat apel.
Transelectrica a avut în primele nouă luni din 2022 venituri operaţionale de 4,88 miliarde lei, în creştere cu 114% faţă de primele nouă luni ale anului anterior (2,28 miliarde lei).
Profitul net a fost de 418 milioane lei, de peste cinci ori mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de 81 milioane lei.

Compania are o capitalizare de 1,67 miliarde lei.
Transelectrica este operatorul reţelei electrice de transport şi sistem din România, care funcţionează interconectat cu sistemul electroenergetic european, prin interconexiunile cu ţãrile învecinate: Ungaria, Serbia, Bulgaria, Ucraina şi Republica Moldova.

Citește și
dolari siret
Cuplu ucrainean, prins cu 1,4 milioane de dolari la Vama Siret. Metoda ingenioasă prin care ascundeau banii

În prezent, reţeaua gestionată de Transelectrica are o capacitate transfrontalierã totalã de circa 3.000 MW, urmând ca aceasta atingã pânã în 2030 valoarea de 7.000 MW.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Cuplu ucrainean, prins cu 1,4 milioane de dolari la Vama Siret. Metoda ingenioasă prin care ascundeau banii
Cuplu ucrainean, prins cu 1,4 milioane de dolari la Vama Siret. Metoda ingenioasă prin care ascundeau banii

Suma de 1,4 milioane de dolari a fost descoperită la un cuplu de ucraineni, la Vama Siret.

O barcă cu șapte persoane la bord a rămas blocată pe Dunăre. Intervenție dificilă a pompierilor
O barcă cu șapte persoane la bord a rămas blocată pe Dunăre. Intervenție dificilă a pompierilor

Pompierii din Teleorman au salvat șapte persoane de pe Dunăre, după ce barca lor a rămas fără motor în condiții de vânt și valuri puternice. Toți au fost aduși în siguranță la mal.

Noi detalii despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Fostul președinte, internat la ATI
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Fostul președinte, internat la ATI

Ion Iliescu, fostul președinte al României, rămâne internat în secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din Capitală, a anunțat spitalul. 

Recomandări
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.