Tatăl directorului medical al Serviciului de Ambulanță Timiș a murit într-o explozie provocată de centrala sa termică

×
Codul embed a fost copiat

O deflagrație puternică a zguduit luni seară o gospodărie, în apropiere de Timișoara. Pompierii chemați de vecini l-au găsit pe proprietar fără suflare în curte.

Potrivit primelor informații, victima este tatăl directorului medical al Serviciului de Ambulanță Timiș.

Tragedia a avut loc într-o gospodărie din comuna Dumbrăvița. Pentru încălzire, oamenii foloseau o centrală termică pe lemne, iar deflagrația s-ar fi produs în momentul în care proprietarul se afla în camera tehnică.

Bărbatul se află în casă cu soția. Când a mers în camera tehnică, care se afla în spatele acelei scări, a observat că presiunea în centrală este prea mare și l-a sunat pe fiul său. Nu a mai apucat să facă ceva, iar centrala a explodat. Suflul a fost atât de puternic încât pereții camerei tehnice s-au dărâmat.

Explozia nu a fost urmată de un incendiu. Însă vecinii, alertați de zgomotul puternic, au anunțat autoritățile.

Citește și
Autospeciala de pompieri si ambulanta SMURD
Explozie puternică într-o clădire în care erau cazați muncitori, în Constanța. Trei persoane au arsuri grave

Cătălin Gavrilă, locțiitor comandant Detașamentul 1 Pompieri Timișoara: „La locul intervenției s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță, din cadrul SAJ, cu medic."

Pompierii l-au găsit pe bărbat fără suflare în curtea casei. Soția omului a suferit un atac de panică, iar medicii i-au acordat îngrijiri la fața locului.

Aurora Piperea, purtător de cuvânt IPJ Timiș: „În acest caz continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă."

Trupul neînsuflețit a fost dus la morgă pentru necropsie.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Jaf la Muzeul Drents, unde se găsesc piese de tezaur dacice, din România. Coiful de Aur de la Coţofeneşti a fost furat
Jaf la Muzeul Drents, unde se găsesc piese de tezaur dacice, din România. Coiful de Aur de la Coţofeneşti a fost furat

O explozie produsă în noaptea de vineri spre sâmbătă la muzeul din Assen par a avea legătură cu o tentativă de jaf. Poliția din Țările de Jos nu a precizat dacă au dispărut sau nu obiecte, dar presa locală a relatat că s-au furat unele artefacte dacice.

Explozie puternică într-o clădire în care erau cazați muncitori, în Constanța. Trei persoane au arsuri grave
Explozie puternică într-o clădire în care erau cazați muncitori, în Constanța. Trei persoane au arsuri grave

A fost alertă joi dimineață la Constanța. O explozie puternică a avut loc în zona industrială a orașului, într-o clădire în care se aflau mai mulți muncitori. Patru persoane au fost rănite.

”Regina explozivililor”. China a creat cea mai puternică explozie non-nucleară din lume cu ajutorul unor chifle aburinde
”Regina explozivililor”. China a creat cea mai puternică explozie non-nucleară din lume cu ajutorul unor chifle aburinde

China a anunțat crearea ”reginei explozivililor”, care generează cea mai puternică explozie non-nucleară din lume, cu ajutorul unor chifle aburinde, o mâncare tradițională chinezească.

 

Explozie puternică într-un restaurant din Cehia. Cel puțin șase persoane au murit. VIDEO
Explozie puternică într-un restaurant din Cehia. Cel puțin șase persoane au murit. VIDEO

Şase persoane au murit după ce o butelie cu propan-butan a explodat, la un restaurant din oraşul Most, din nord-vestul Cehiei. După deflagraţie, clădirea a luat foc, au anunţat, duminică, serviciile de urgenţă, citate de Reuters.

Risc de explozie într-o gară din Mureș. Toată lumea a fost evacuată pe o rază de 200 de metri din cauza unui vagon cisternă
Risc de explozie într-o gară din Mureș. Toată lumea a fost evacuată pe o rază de 200 de metri din cauza unui vagon cisternă

Echipaje ale pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş au intervenit, vineri, în staţia CF Albeşti, unde s-a constatat că dintr-un vagon cisternă se scurge benzină, potrivit News.ro.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.