TAROM anunță că a primit 600 de cereri de despăgubire pentru zborurile anulate din 8 iulie. 90% incomplete

tarom
Shutterstock

TAROM anunţă, marţi, că a primit aproximativ 600 de cereri de despăgubire pentru zborurile anulate din 8 iulie, dar 90% dintre acestea sunt incomplete. Compania precizează care sunt informaţiile necesare şi cere călătorişor să completeze tate datele.

”Potrivit anunţurilor anterioare, compania TAROM a pus la dispozitie pasagerilor săi cea mai rapidă cale pentru obţinerea integrala a despăgubirilor corespunzătoare zborurilor afectate în data de 8 iulie, conform Regulamentului EC 261/2004. Prin urmare, compania reaminteşte pasagerilor că în această perioadă înregistrează solicitările la adresa de email dedicata: [email protected]. În acest sens, este foarte importantă transmiterea în forma completă a informaţiilor necesare în vederea efectuării plăţii. Subliniem acest aspect, deoarece din cele aproximativ 600 solicitari pentru despăgubire în până în prezent, circa 90% dintre acestea prezintă în mod incomplet datele necesare pentru iniţierea plăţilor”, a transmis, marţi, TAROM, într-un comunicat de presă.

Compania reiterează necesitatea de a transmite solicitările la adresa de email dedicată: [email protected] cu următoarele informaţii:

  • Nume şi prenume pasager
  • Număr de zbor
  • Copia biletelor de călătorie şi codul rezervării
  • Dacă este cazul, dovada plăţii pentru cheltuielile suplimentare privind cazarea, masa, transportul de la aeroport la unitatea de cazare şi de la unitatea de cazare la aeroport
  • Modalitatea de compensare pentru care optează (bani / voucher electronic)

TAROM explică faptul că voucherul electronic poate fi utilizat pentru achiziţionarea de bilete TAROM emise pe zboruri operate TAROM (cu număr de zbor RO) în termen de un an de la data emiterii. Contravaloarea voucherului nu este rambursabilă.

Pentru pasagerii care vor opta pentru plata compensaţiei în bani este necesar să transmită datele bancare în următorul format :

Citește și
Delfini ”refugiați” din Ucraina fac spectacol la Constanța alături de semenii lor de la Delfinariu. Cum se înțeleg
Delfinariul din Constanţa şi-a redeschis porţile. Vor fi aduși delfini din Ucraina. Cât costă biletele pentru adulți și copii
  • Nume şi prenume beneficiar cont
  • Denumirea băncii
  • Sucursala
  • Adresa băncii
  • Iban
  • Cod SWIFT/BIC
  • Monedă cont

”Recomandăm din nou pasagerilor afectaţi de întârziere să se adreseze direct companiei TAROM la adresa de email dedicată in vederea obtinerii celor mai rapide rezultate in beneficiul dumnealor. Compania TAROM îşi cere scuze pasagerilor săi pentru tot disconfortul creat şi depune toate eforturile pentru a reduce impactul pe care această situaţie îl are asupra planurilor lor de călătorie”, a mai transmis copmania naţională.

Pentru informaţii suplimentare, pasagerii pot a centrul de TAROM la numerele de telefon: (004) 021 9978, (004) 0800500 131 (TelVerde), (004) 0371 529 000 sau pe oricare dintre adresele de email: [email protected].

Zeci de curse TAROM au fost anulate, în 8 iunie, din cauza ”indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului”.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a acuzat că, de fapt, a fost vorba despre o grevă mascată care va costa compania aproximativ 2 milioane de euro.

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Citește și...
Delfinariul din Constanţa şi-a redeschis porţile. Vor fi aduși delfini din Ucraina. Cât costă biletele pentru adulți și copii
Delfinariul din Constanţa şi-a redeschis porţile. Vor fi aduși delfini din Ucraina. Cât costă biletele pentru adulți și copii

Delfinariul din Constanţa îşi va redeschide porţile după finalizarea lucrărilor de modernizare a bazinelor, a anunţat sâmbătă preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Florin Mitroi.

Restricții de circulație pe mai multe tronsoane de pe Valea Oltului. Au loc lucrări de consolidare a versanţilor
Restricții de circulație pe mai multe tronsoane de pe Valea Oltului. Au loc lucrări de consolidare a versanţilor

Circulaţia rutieră pe Valea Oltului se desfăşoară cu întreruperi, sâmbătă, în condiţiile în care unele tronsoane ale drumului naţional 7 sunt închise parţial, pentru realizarea unor lucrări de consolidare a versanţilor.

Cutia neagră a avionului care s-a prăbușit în India a fost recuperată. Ultimul mesaj al piloților către turnul de control
Cutia neagră a avionului care s-a prăbușit în India a fost recuperată. Ultimul mesaj al piloților către turnul de control

Anchetatorii au recuperat una din cele două cutii negre ale avionului Boeing 787, care s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, la scurt timp după decolarea din India, cu destinația Londra.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. IDF a anunțat că avioane de vânătoare sunt gata să lovească Teheranul
Conflictul Israel-Iran escaladează. IDF a anunțat că avioane de vânătoare sunt gata să lovească Teheranul

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei
Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei

Lovitură în instanță pentru ANAF. Curtea de Apel Brașov a decis că aplicarea unui TVA de 19% pentru cafea în industria Horeca este ilegală.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.