Tancuri și amfibii vor străbate noaptea șoselele României. MApN avertizează populația asupra unui exercițiu militar

STEADFAST DART 25
Pro TV

Transportoare, tancuri, vehicule amfibii, tehnică militară de infanterie și artilerie, vor fi văzute din nou pe șoselele României. Un exercițiu militar programat să se desfășoare în poligonul de la Smârdan va reuni ostași români, zi și englezi.

Ministerul Apărării Naţionale atrage atenția populației asupra deplasărilor de tehnică militară pe șoselele României, explicând folosirea echipamentelor în cadrul unui exercițiu aliat desfășurat în zona litoralului. Coloanele militare care străbat țara s-au pus în mișcare începând de miercuri, arată MApN într-un comunicat.

 Principalele rute de deplasare vor fi Nădlac – Cincu – Smîrdan şi Negru Vodă – Constanţa – Smîrdan.

„În vederea participării la exerciţiul multinaţional „STEADFAST DART 25” (STDT’25), pe teritoriul României sunt programate, începând de miercuri, 22 ianuarie, deplasări de tehnică militară şi personal aparţinând forţelor armate ale Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Exerciţiul face parte din seria de activităţi de instruire planificate la nivel aliat şi are ca obiectiv principal consolidarea capacitaţii de reacţie şi a interoperabilităţii forţelor participante”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Ministerului Apărării, conform news.ro.

Citește și
Joe Biden
Joe Biden a ținut ultimul său discurs în calitate de președinte al SUA pe un ton foarte sumbru: "Vreau să avertizez ţara”

Apărarea precizează că unităţile britanice vor tranzita şi desfăşura activităţi în diverse zone din ţara noastră, în cooperare cu forţele naţionale şi cu cele ale altor state aliate dislocate în România.

De asemenea, tehnica militară aparţinând forţelor armate ze participante la acest exerciţiu va sosi pe calea ferată, pe traseul Carcassonne (Franţa) - Voila (România), cel mai probabil pe data de 2 februarie.

Totodată, în perioada 28 ianuarie – 9 februarie vor avea loc deplasări ale militarilor şi tehnicii Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” din oraşele Iaşi, Piatra Neamţ, Bacău, Botoşani, Dej şi Turda, către poligonul Smârdan.

”STEADFAST DART 25, test al Forței de Reacție Aliată

„Pentru buna desfăşurare a STDT’25, autorităţile naţionale, împreună cu aliaţii NATO, vor lua toate măsurile necesare pentru a minimiza impactul asupra comunităţilor locale şi traficului rutier, deplasările urmând a fi executate, cu preponderenţă, pe timp de noapte.

Exerciţiile NATO precum STDT’25 sunt defensive şi transparente, fiind desfăşurate cu respect deplin faţă de obligaţiile internaţionale ale României.

Mulţumim cetăţenilor pentru înţelegere şi adresăm rugămintea participanţilor la trafic să respecte indicaţiile reprezentanţilor autorităţilor competente pe durata deplasării tehnicii militare”, au mai transmis reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale.

”STEADFAST DART 25” este un exerciţiu planificat în 2024, în cadrul căruia, în premieră de la înfiinţare (1 iulie 2024), Forţa de Reacţie Aliată va exersa o desfăşurare de efective şi tehnică militară în context operaţional. Exerciţiul va demonstra capacitatea NATO de a activa Forţa de Reacţie Aliată şi de a coordona tranziţia rapidă a acesteia.

Exerciţiul se va desfăşura în Bulgaria, Grecia şi România, cu participarea a peste 10.000 de militari din Bulgaria, Franţa, Grecia, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, România, Slovenia, Spania şi Turcia.

Articol recomandat de sport.ro
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Citește și...
Sute de vehicule militare britanice au fost încărcate pe feriboturi cu destinaţia România pentru un exerciţiu major al NATO
Sute de vehicule militare britanice au fost încărcate pe feriboturi cu destinaţia România pentru un exerciţiu major al NATO

Armata britanică a încărcat joi sute de vehicule militare pe feriboturi gigant pentru a fi transportate în România pentru prima desfăşurare a Forţei de Reacţie Aliate a NATO, relatează vineri PA Media/dpa.

Joe Biden a ținut ultimul său discurs în calitate de președinte al SUA pe un ton foarte sumbru:
Joe Biden a ținut ultimul său discurs în calitate de președinte al SUA pe un ton foarte sumbru: "Vreau să avertizez ţara”

Într-un discurs sumbru de rămas-bun, preşedintele în exerciţiu al SUA Joe Biden şi-a exprimat îngrijorarea că America va cădea în mâinile unei "oligarhii".

Un bărbat înarmat cu un cuţit a încercat să intre în biroul premierului belgian
Un bărbat înarmat cu un cuţit a încercat să intre în biroul premierului belgian

Un bărbat înarmat cu un cuţit a încercat luni să intre în clădirea în care se află biroul premierului în exerciţiu al Belgiei, Alexander De Croo.

Karl Nehammer rupe negocierile de formare a guvernului cu social-democraţii şi va demisiona din toate funcţiile
Karl Nehammer rupe negocierile de formare a guvernului cu social-democraţii şi va demisiona din toate funcţiile

Cancelarul austriac în exerciţiu, conservatorul Karl Nehammer, a anunţat sâmbătă că va demisiona în zilele următoare atât din acest post cât şi din cel de preşedinte al Partidului Popular austriac (OeVP).

 

Alegeri prezidențiale în Croația. Exit-poll: Actualul președinte câștigă din primul tur. Are peste 51% din voturi
Alegeri prezidențiale în Croația. Exit-poll: Actualul președinte câștigă din primul tur. Are peste 51% din voturi

Preşedintele croat în exerciţiu, Zoran Milanovic, susţinut de Partidul Social Democrat (SDP), a câştigat alegerile prezidenţiale din primul tur, potrivit unui exit-poll publicat duminică la închiderea secţiilor de votare, relatează AFP.

Recomandări
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul

Israelul a atacat Iranul în mai multe valuri vineri dimineață. Flavius Caba, expert în problemele Orientului Mijlociu, explică de ce Israel a ales acest moment pentru operațiunea militară de amploare.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani
Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani

Prețurile mondiale ale petrolului au înregistrat cele mai mari creșteri procentuale într-o singură zi din ultimii ani, reflectând temerile că un conflict mai amplu în Orientul Mijlociu ar putea duce la perturbări grave ale aprovizionării cu energie.