Tânărul dispărut într-o pădure din Bistrița a fost găsit spânzurat. El plecase să plimbe câinele

disparut bistrita
IPJ Bistrița Năsăud

Tânărul din Cluj căutat de poliţişti, jandarmi, pompieri, salvamontişti şi voluntari într-o pădure din judeţul Bitriţa-Năsăud, unde plecase la plimbare cu câinele, a fost găsit mort, joi, el fiind spânzurat.

Potrivit Poliţiei Judeţene Bistriţa-Năsăud, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale l-au găsit, joi, pe tânărul căutat.

”Din nefericire, acesta era decedat, fiind găsit spânzurat, într-o pădure de pe Valea Măgheruşului”, au transmis aceştia.

Tânărul de 29 de ani, Răzvan Robert Roba, din Cluj-Napoca, plecase, miercuri, la plimbare cu câinele, în pădurea din apropierea casei de vacanţă din Sigmir, judeţul, Bistriţa-Năsăud, deţinută de familie, şi nu a mai revenit. Câinele s-a întors acasă, însă tânărul nu a fost găsit, fiind căutat de familie şi voluntari.

Ulterior, au fost constituite echipe formate din poliţişti, jandarmi, salvamontişti, pompieri, reprezentanţi ai SVSU Bistriţa şi voluntari care au făcut căutări în zona pădurii Sigmir.

Citește și
Pârtia Cocoș
Pârtia Cocoș, un eșec care a costat cinci milioane de euro, se închide la patru ani de la inaugurare. Ce planuri are primarul
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Un bărbat din Bistrița Năsăud și-a violat soția cu care este în proces de divorț. Chinurile prin care a trecut femeia
Un bărbat din Bistrița Năsăud și-a violat soția cu care este în proces de divorț. Chinurile prin care a trecut femeia

Un tânăr de 34 de ani din județul Bistrița-Năsăud a fost arestat preventiv după ce și-ar fi violat soția cu care se află în proces de divorț.

Pârtia Cocoș, un eșec care a costat cinci milioane de euro, se închide la patru ani de la inaugurare. Ce planuri are primarul
Pârtia Cocoș, un eșec care a costat cinci milioane de euro, se închide la patru ani de la inaugurare. Ce planuri are primarul

Pârtia Cocoș, amenajată cu peste cinci milioane de euro pe un deal din Bistrița se închide la patru ani de la inaugurare. Autoritățile și-au dat seama că a fost un eșec pentru că nu poate fi folosită mai mult de câteva zile pe an.

Recomandări
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”
Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”

istrația Trump plănuiește să trimită mii de migranți, printre care și 100 de români și câteva sute de europeni, la baza militară de la Guantanamo, anunță publicația Politico.