Tânăra tâlhărită în Alba Iulia face primele declarații: ”Sunt imagini șocante”

jaf Alba Iulia
ziarulunirea.ro

Tânăra atacată sâmbătă la Alba Iulia, în scara unui bloc din oraş, a ieşit joi din spital, la 5 zile de la incident.

Denisa se simte mai bine şi îşi aminteşte câteva secvenţe din ceea ce s-a întâmplat sâmbătă. Ea a stat de vorbă cu presa locală și a povestit că a văzut filmul agresiunii și a precizat că a observat că în spatele ei se afla cineva.

”Sunt imagini şocante, dar nu îmi amintesc. Din ziua de sâmbătă îmi amintesc doar ce am făcut dimineaţă, am câteva imagini în minte foarte şterse. Nici nu aş vrea să îmi amintesc ce s-a întâmplat atunci”, a spus Denisa Sava, relatează Alba 24.

Aceasta a adăugat că nu a rămas foarte mult în stare de inconştienţă, după ce a fost atacată.

”M-am ridicat imediat şi am urcat în lift, până la etajul 4, am coborât, am ieşit din bloc şi am intrat iarăşi. M-am şi întâlnit cu un bărbat, care, din câte am înţeles, m-a întrebat cum sunt, mi-a dat cheile de jos, a văzut că sunt plânsă dar nu ştia ce e cu mine, s-a gândit că m-am certat cu cineva. Pe urmă am mers la maşină, pe care nici acum nu ştiu unde am avut-o parcată. M-am urcat în maşină şi am mers acasă la mine, dintr-un capăt în celălalt al oraşului. Se vede pe cameră de la blocul meu cum am intrat, mă ţineam de cap şi mă clătinam şi în lift”, a mai spus Denisa.

Citește și
atac alba
Ce ar fi făcut agresorul din Alba în timp ce era după gratii. A ajuns de 24 de ori la judecător

Aceasta a spus că odată ajunsă acasă a stat oră şi jumătate inconştientă.

”Pe urmă mi-am deschis laptopul şi am scris unchiului meu pe Facebook, pe care l-am întrebat unde-i mami că nu ştiu ce e cu mine. Îmi amintesc apoi că a venit un vecin, apoi doi prieteni, mătuşa şi unchiul meu. Pe urmă îmi amintesc secvenţe de la spital”, a mai precizat tânăra din Alba Iulia.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Tatăl fetei tâlhărite în Alba Iulia: ”Nenorociţi sunt ăștia care au dat legilea astea, de i-au scos afară”
Tatăl fetei tâlhărite în Alba Iulia: ”Nenorociţi sunt ăștia care au dat legilea astea, de i-au scos afară”

Tatăl fetei care a fost tâlhărită într-un bloc din Alba Iulia afirmă că vinovați de ceea ce i s-a întâmplat fiicei lui sunt și cei care au promovat legea prin care agresorul a fost eliberat din pușcărie, ”Tudorel” sau ”Dragnea”.

Ce ar fi făcut agresorul din Alba în timp ce era după gratii. A ajuns de 24 de ori la judecător
Ce ar fi făcut agresorul din Alba în timp ce era după gratii. A ajuns de 24 de ori la judecător

Cazierul individului de 33 de ani care a şocat o ţară întreagă după ce a atacat o tânără în scara unui bloc din Alba Iulia este studiat acum de anchetatori.

Recomandări
Cristian Pîrvulescu, după asaltul Israelului: „Riscul unei escaladări din partea Iranului rămâne mic. Vrea, dar nu mai poate”
Cristian Pîrvulescu, după asaltul Israelului: „Riscul unei escaladări din partea Iranului rămâne mic. Vrea, dar nu mai poate”

Operațiunea denumită „Rising Lion” a implicat peste 200 de avioane de lupte israeliene, care au lovit aproximativ 100 de ținte pe tot teritoriul Iranului cu peste 330 de muniții.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.