Tânăr din Botoșani cu arsuri grave pe corp, refuzat de spitale din țară din cauza lipsei paturilor. Care e ultima sa speranță

×
Codul embed a fost copiat

Un pacient cu arsuri grave pe 60% din suprafața corpului, așteaptă de aproape 24 de ore să fie transferat din Botoșani la un centru de mari arși, dar nicăieri nu sunt locuri. Timpul se scurge în defavoarea bolnavului.

Pacientul, un tânăr de 26 de ani, este internat la Terapie Intensivă, la Spitalul Judeean Mavromati din Botoșani. Bărbatul are arsuri pe mai bine de jumătate din corp, de gradele II și III.

Joi, omul încercă să alimenteze rezervorul unei drujbe cu benzină. Înainte de a se apuca de treabă, tânărul și-a aprins o țigară pe care a aruncat-o fară să o stingă cum trebuie.

Într-o clipă de neatenție, a scapăt bidonul de benzină din mână, tigara s-a aprins, iar băiatul a fost cuprins de flacări.

Victima a reușit să sune la 112, iar medicii l-au preluat în cel mai scurt timp. În prezent, pacientul este intubat, sedat, însă starea lui de sănătate se agravează de la o oră la alta.

Citește și
Oameni pe strada
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

Medicii au cerut transferul către centrele de mari arși din țară, însă au fost refuzați din lipsă de locuri. Dacă nu se vă elibera în timp util un pat, atunci medicii vor cere transferul pacientului către un spital din străinătate.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

De ce a refuzat Regele Felipe al Spaniei un platou cu șuncă și slănină, la un hotel din Sibiu
De ce a refuzat Regele Felipe al Spaniei un platou cu șuncă și slănină, la un hotel din Sibiu

Pentru prima dată de la instalare, Nicușor Dan a primit, în vizită, un șef de stat. Este vorba despre regele Felipe al VI-lea al Spaniei. Întâlnirea a avut loc la baza militară de la Cincu, în Brașov, unde sunt dislocați și 200 de militari spanioli.

România a încasat 1,3 miliarde euro din PNRR. Suma care nu poate fi deocamdată atrasă
România a încasat 1,3 miliarde euro din PNRR. Suma care nu poate fi deocamdată atrasă

România a primit de la Comisia Europeană aproximativ 1,3 miliarde de euro pentru țintele și jaloanele din cererea de plată numărul 3 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) care au fost îndeplinite integral.

Recomandări
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un fost elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO
Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un fost elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO

Zece persoane au murit, inclusiv suspectul, şi alte câteva au fost rănite într-un atac armat comis la o şcoală din oraşul Graz, în sudul Austriei, a declarat marţi Elke Kahr, primăriţa oraşului Graz, citată de agenţia de presă APA, relatează Reuters.

LIVE SCORE| România - Cipru, astăzi, de la 21:45, într-un meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Echipe probabile
LIVE SCORE| România - Cipru, astăzi, de la 21:45, într-un meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Echipe probabile

Echipa naţională joacă în compania Ciprului, marţi, de la ora 21:45, în preliminariile Cupei Mondiale. Meciul se dispută pe Arena Naţională.