Tânăr de 21 de ani a fost reţinut de poliţiştii din București, după ce 16 autoturisme au fost găsite cu geamurile sparte

Poliţiştii din București au reţinut sâmbătă un tânăr în vârstă de 21 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de distrugere, tentativă la furt calificat şi furt calificat.
Bărbatul a fost reţinut, după ce poliţiştii din Bucureşti au desfăşurat cercetări, după ce 16 autoturisme parcate pe străzi din Sectorul 6 au fost găsite cu geamuri sau lunete sparte, dintr-o maşină fiind furat un parfumîn valoare de 600 de lei.
„În fapt, la data de 13 martie 2024, Secţia 20 Poliţie a fost sesizată, de mai mulţi proprietari, cu privire la faptul că, într-o zonă din Sectorul 6, 16 autoturisme prezintă urme de distrugere, prin aceea că au geamunile laterale sau lunetele sparte.
În urma cercetărilor şi investigaţiior efectuate, s-a conturat ipoteza conform căreia faptele ar fi fost săvârşite de către un tânăr, în vârstă de 21 de ani.
Probatoriul istrat a relevat faptul că, în noaptea de 12/13 martie 2024, bănuitul ar fi încercat să sustragă bunuri din mai multe autoturisme, ar fi distrus geamurile a trei maşini şi ar fi reuşit sustragerea unui parfum, dintr-un autoturism, după ce, în prealabil, i-ar fi distrus şi acestuia geamul portierei”, arată comunicatul de presă al Poliţiei Capitalei.
La data de 16 martie 2024, bănuitul a fost depistat şi condus la audieri.
De asemenea, la adresa unde locuieşte tânărul, situată într-o localitate din judeţul Ilfov, a fost identificat şi ridicat un rucsac, ce conţinea mai multe parfumuri, pe care acesta le-ar fi sustras, din autoturisme, în noaptea de 12/13 martie 2024.
În baza probatoriului istrat, cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat judecatorului de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Secţiei 20 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere, tentativă la furt calificat şi furt calificat Poliţia Capitalei mai precizează că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de istrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.