Surse: Carmen Dan, audiată ca martor în dosarul fișelor medicale false pentru obținerea de permis auto

×
Codul embed a fost copiat

Fostul ministru de Interne, Carmen Dan, a fost audiată miercuri seară ca martor în dosarul fișelor medicale false folosite pentru obținerea de permis auto, potrivit unor surse.

Carmen Dan a fost audiată timp de o oră la IPJ Ilfov de către polițiștii de la Serviciul Rutier Ilfov.

O clinică din București care funcționa ca o „fabrică” de fișe medicale false pentru permise auto a fost închisă în luna februarie.

Potrivit anchetatorilor, unii angajați necalificați se îmbrăcau în halat alb și se dădeau drept medici oftalmologi, ortopezi sau chiar psihiatri. Așa au fost emise peste 15.000 de fișe medicale fără verificări, iar titularii conduc, deși unii au tulburări psihice sau boli motorii. Cinci suspecți au ajuns după gratii și trei sunt în arest la domiciliu.

Miercuri după-amiază, Carmen Dan a transmis pe pagina ei de Facebook faptul că ”în conformitate cu prevederile legale, m-am prezentat la o clinică pentru efectuarea procedurilor medicale de control necesare obținerii vizei medicale pentru extinderea valabilității permisului de conducere.” 

Citește și
fost ofițer de poliție
Unul dintre indivizii care falsificau fişe medicale pentru obţinerea permisului auto este un fost ofițer de poliție

Am luat act cu oarecare surprindere de știrile apărute în presă în legătură cu “implicarea” mea în dosarul privind fișele medicale pentru preschimbarea permiselor de conducere. În mod ferm și categoric resping orice acuzații infondate și manipulări mediatico-juridice menite să compromită imaginea mea publică. Știu și de ce există această apetență pentru rating și publicitate obținută în mod facil și manipulator!

Mai mult, subliniez că nu am fost ată pentru a-mi exprima punctul de vedere, încălcându-se astfel dreptul fundamental la replică și difuzarea unei informații echilibrate și corecte.

În calitate de cetățean și fost ministru de Interne, am respectat întotdeauna legea și procedurile. Astfel, în conformitate cu prevederile legale, m-am prezentat la o clinică pentru efectuarea procedurilor medicale de control necesare obținerii vizei medicale pentru extinderea valabilității permisului de conducere.

Această decizie a fost luată în deplină conformitate cu legislația în vigoare și reflectă comportamentul firesc al oricărui cetățean responsabil.

Îmi exprim încrederea că instituțiile abilitate vor realiza o anchetă corectă și obiectivă, iar adevărul va ieși la iveală. În tot acest timp, solicit evitarea speculațiilor care ar putea afecta buna desfășurare a procesului legal”. - a precizat Carmen Dan.

Articol recomandat de sport.ro
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
Citește și...
Șoferi cu tulburări psihice și cu boli motorii, clienți ai clinicii din Capitală care falisifica fișe medicale pentru permise
Șoferi cu tulburări psihice și cu boli motorii, clienți ai clinicii din Capitală care falisifica fișe medicale pentru permise

Polițiștii au închis o clinică din București care funcționa ca o „fabrică” de fișe medicale false pentru permise auto

Unul dintre indivizii care falsificau fişe medicale pentru obţinerea permisului auto este un fost ofițer de poliție
Unul dintre indivizii care falsificau fişe medicale pentru obţinerea permisului auto este un fost ofițer de poliție

Un fost ofițer de poliție, actual observator FRF, a fost reținut de polițiștii Serviciului Rutier Ilfov.

Recomandări
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”

Aproape 42% dintre români se tem cel mai mult de izbucnirea unui conflict în care să fie implicată România, arată Barometrul INSCOP.

„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.