Surpriza din compresor. Descoperirea făcută de polițiștii de la Crima Organizată într-un colet trimis din Spania

droguri diicot

Poliştiştii şi procurorii DIICOT Timişoara au descoperit într-un colet în care se afla un compresor, aproape 6 kilograme de cannabis. Coletul a fost trimis din Spania, în România.

Un bărbat a arestat preventiv pentru trafic internaţional de droguri.

”Poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu un echipaj canin din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Timişoara, au desfăşurat o acţiune la punctul de lucru al unei societăţi comerciale care prestează servicii de curierat pe ruta Spania-România. În urma controlului, a fost descoperit un compresor de aer care prezenta modificări la nivelul sudurilor şi urme de vopsire proaspătă, iar greutatea nu corespundea cu cea menţionată în cartea tehnică, motiv pentru care s-a procedat la tăierea acestuia, în interior fiind descoperite 8 pachete vidate, care conţineau aproximativ 6 kilograme de cannabis”, a transmis IPJ Timiş.

În urma verificărilor s-a stabilit că atât datele expeditorului, cât şi ale destinatarului au fost false, iar o persoană s-a prezentat la punctul de lucru al societăţii comerciale, pentru a ridica coletul şi compresorul de aer aduse din Spania, intenţionând să folosească un act de identitate fals.

Un bărbat a fost dus la sediul DIICOT Timişoara, pentru audieri, acesta fiind reţinut 24 de ore pentru trafic internaţional de droguri de risc. Ulterior acesta a fost arestat preventiv.

Citește și
accident galati
Un băiat de 18 ani și o fată de 21 de ani au murit după ce un șofer de 23 de ani, fără permis, a provocat un accident rutier
Articol recomandat de sport.ro
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Citește și...
Un băiat de 18 ani și o fată de 21 de ani au murit după ce un șofer de 23 de ani, fără permis, a provocat un accident rutier
Un băiat de 18 ani și o fată de 21 de ani au murit după ce un șofer de 23 de ani, fără permis, a provocat un accident rutier

Un tânăr de 18 ani şi o femeie de 21 de ani au murit, iar o altă tânără de 18 ani a fost rănită, vineri dimineaţă.

Fetiță de 8 ani din Ucraina, dispărută în centrul Galațiului. Polițiștii fac apel la populație
Fetiță de 8 ani din Ucraina, dispărută în centrul Galațiului. Polițiștii fac apel la populație

O minoră de 8 ani, cetățeană ucraineană, a dispărut joi seară din zona centrală a municipiului Galați și este căutată de forțele de ordine. Fetița nu vorbește limba română, ceea ce complică eforturile de căutare.

Accident grav cu un autoturism și două TIR-uri la Călimănești. Un bărbat a fost descarcerat și dus la spital
Accident grav cu un autoturism și două TIR-uri la Călimănești. Un bărbat a fost descarcerat și dus la spital

Un accident grav s-a produs joi pe DN7, în Călimănești-Seaca, implicând un autoturism și două autotrenuri. Un bărbat a fost descarcerat și predat conștient medicilor. Trei persoane au primit îngrijiri, iar două au fost transportate la spital.

Recomandări
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul

Israelul a atacat Iranul în mai multe valuri vineri dimineață. Flavius Caba, expert în problemele Orientului Mijlociu, explică de ce Israel a ales acest moment pentru operațiunea militară de amploare.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

Armata israeliană: Iranul avea un plan concret de a distruge Israelul. „Nu am avut de ales”
Armata israeliană: Iranul avea un plan concret de a distruge Israelul. „Nu am avut de ales”

Iranul pregătea un „atac terestru combinat împotriva Israelului, pe mai multe fronturi simultan”, a anunțat armata israeliană într-o declarație publicată în urmă cu câteva minute.