Studenta găsită moartă într-un apartament din Timișoara a fost înjunghiată de mai multe ori. Cine este principalul suspect

studenta moarta

Tânăra găsită moartă în apartamentul în care stătea cu chirie, în Timișoara, a fost ucisă.  

Fata avea 21 de ani și era studentă la medicină. Cercetările polițiștilor și ale medicilor legiști au constatat că tânăra a fost omorâtă cu mai multe lovituri de cuțit.

Suspectul principal în acest caz este iubitul ei, un tânăr din Caras-Severin, care a fost depistat și dus la audieri. El este fiul propietarei apartamentului în care a fost găsită iubita sa și era student la aceeași facultate, în anul 3, dar făcea în paralel și Teologia, arată opiniatimisoarei.ro.

Potrivit publivației citate, cei doi erau într-o relație din 2023, dar în ultima vreme au existat mai multe certuri. Atacul tânărului ar fi fost din gelozie.

Sâmbăta, în jurul orei 13:30, studentul a ajuns în fața procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Citește și
crima copil
Un caz de crimă șochează comunitatea locală. 3 adolescenți au bătut până la moarte un copil, iar apoi l-au îngropat

Studenta a fost găsită moartă, vineri, de colegele ei de apartament. Cadavrul a fost descoperit pe pat în dormitor, iar ușa camerei era încuiată.

Articol recomandat de sport.ro
Avocata familiei Ganea: "Când părinții își îngroapă copilul, ceilalți ar trebui să-și plece capul. Nu să ridice vocea"
Avocata familiei Ganea: "Când părinții își îngroapă copilul, ceilalți ar trebui să-și plece capul. Nu să ridice vocea"
Citește și...
Un bărbat din Galați și-a omorât cumnatul, după care a așteptat Poliția în fața blocului. Agenții au avut un șoc
Un bărbat din Galați și-a omorât cumnatul, după care a așteptat Poliția în fața blocului. Agenții au avut un șoc

Crimă într-un cartier de la marginea orașului Galați. Un bărbat de 40 de ani a fost omorât de cumnatul lui după o ceartă care ar fi pornit din cauza banilor.  

Un caz de crimă șochează comunitatea locală. 3 adolescenți au bătut până la moarte un copil, iar apoi l-au îngropat
Un caz de crimă șochează comunitatea locală. 3 adolescenți au bătut până la moarte un copil, iar apoi l-au îngropat

Presupusa ucidere a unui băiat de 13 ani de către colegii săi de clasă în zona rurală de nordul Chinei a șocat națiunea, scrie CNN.

Femeie din Mehedinți, ucisă cu bestialitate de propriul fiu. „Un om foarte periculos”
Femeie din Mehedinți, ucisă cu bestialitate de propriul fiu. „Un om foarte periculos”

O crimă oribilă a cutremurat și o comună din Mehedinți. O bătrână de 84 de ani a fost bătută de fiul ei până când și-a dat ultima suflare.

Crima de la Padina. Cei trei interlopi care au ucis un bărbat într-un hotel rămân în arest preventiv
Crima de la Padina. Cei trei interlopi care au ucis un bărbat într-un hotel rămân în arest preventiv

Cei trei bărbaţi inculpaţi în cazul omorului care a avut loc luna trecută la un hotel din zona montană Padina a judeţului Dâmboviţa rămân în arest.

Tânărul de 21 de ani din Suceava care a omorât în bătaie un bărbat și a rănit un altul a fost arestat preventiv
Tânărul de 21 de ani din Suceava care a omorât în bătaie un bărbat și a rănit un altul a fost arestat preventiv

Un tânăr de 21 de ani din Suceava a fost arestat preventiv pentru crimă și tentativă de omor. Individul i-a lovit cu o rangă din fier pe doi bărbați cu care se certase în fața unui bar.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.