Statul vrea să protejeze companiile la care are acțiuni de ”preluări ostile”. Expert: ”De unde bani cu deficit de 8%?”

×
Codul embed a fost copiat

O ordonanță adoptată recent de Guvern va permite statului să-și majoreze pachetul de acțiuni la companiile la care este deja acționar, mai ales la cele considerate de importanță strategică.

Autoritățile își doresc să împiedice astfel preluarea controversată a unor firme care activează la noi.

Proiectul vine în contextul în care statul român analizează acum o tranzacție uriașă în sectorul energiei. Este vorba de preluarea E.ON România de către compania ungară MVM.

Potrivit proiectului, ministerele de resort pot cumpăra acțiuni la societățile la care acestea au, în numele statului, calitatea de acţionar. Conceput de Ministerul Energiei, proiectul de ordonanță de urgență este valabil pentru orice companie. Vizate sunt domeniile energie, transporturi și telecomunicați.

Marcel Ciolacu: Ordonanța adoptată săptămâna trecută prin care blocăm preluarea ostilă a oricărei companii din România de către firme străine, dacă există interese contrare celor ale statului român!”

Citește și
oameni pe strada
Domeniile care au tras în jos economia la începutul anului. Românii au fost mai cumpătați în anumite privințe

Autoritățile responsabile menționează că, în ultimul semestru, s-a observat o creștere cu aproximativ 10 la sută a tentativelor de preluare ostilă a societăților de interes strategic. Pe de altă parte, oficialii de la Energie invocă o incertitudine economică globală, marcată de fluctuații ale piețelor de capital.

Eugenia Gusilov, expert energie:
”În urma prețurile mai mari din această vară, în urma faptului că importurile în 2024 au crescut , au funcționat la maximum, ei vor să aibă acest instrument prin care să își consolideze prezența statului pe sectorul de producție - societăți care au capacități de producție”.

Vizate sunt companiile listate la bursă.

De exemplu, Ministerul Energiei are participații la Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, Electrică, Rompetrol Rafinare sau OMV Petrom. Ministerul are însă deţineri şi la societăţi nelistate, inclusiv una minoritară de 30% la E.ON Energie România, companie care ar putea fi preluată de firma ungară de stat - MVM.

De altfel, proiectul de act normativ a fost aprobat la câteva zile după ce ungurii au anunțat că vor cumpăra afacerile E.ON Energie din România, care înseamnă furnizare de energie și gaze pentru 3,4 milioane de clienți.

Tranzacția este acum analizată de statul român și are nevoie de aprobarea Comisiei pentru examinarea investițiilor stră̆âne directe și a Consiliului Concurenței. Ministrul Energiei nu exclude varianta ca tranzacția să nu fie acceptată.

Pe de altă parte, spun specialiștii în Energie, intenția statului de a-și mări capitalul de acțiuni la diverse companii poate ridica alte probleme.

Otilia Nuțu, Expert Energie:
În condițiile acestui val de populism și naționalism economic, nu exclud posibilitatea ca asta să ducă și la o tentativă de relaționalizare a companiilor privatizate până acum. Singura formă prin care se poate bloca achiziția Eon de către MVM , ar fi dacă vine statul și cumpără el? Cu ce bani cumpără el? Noi acum avem o criză bugetară, avem deficit bugetar de 8 la sută din PIB, nu știm de unde să tăiem cheltuielile”.

Deși, oficial, companiile implicate nu au făcut încă publică cifra, în piață specialiștii vorbesc de o ofertă de cca 200 de milioane de euro. Dorința nemților de la E.ON România de a ieși de pe piața românească nu ar avea legătura cu decizia de prelungire a schemei de plafonare-compensare din energie, spun autoritățile de la noi. Cu toate acestea, mai mulți oficiali ai companiei germane au criticat contextul impredictibil din țara noastră.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Domeniile care au tras în jos economia la începutul anului. Românii au fost mai cumpătați în anumite privințe
Domeniile care au tras în jos economia la începutul anului. Românii au fost mai cumpătați în anumite privințe

Economia României a avut în primul trimestru un avans modest de 0,3%, potrivit datelor oficiale. Considerată unul dintre motoarele economiei, industria a avut cea mai mare scădere, în timp ce agricultura a stagnat.

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.

Măsurile fiscale recomandate de FMI pentru reducerea deficitului. România trebuie să strângă 4 miliarde de euro în plus
Măsurile fiscale recomandate de FMI pentru reducerea deficitului. România trebuie să strângă 4 miliarde de euro în plus

FMI recomandă României o reformă fiscală complexă, concentrată pe mutarea poverii fiscale de pe muncă şi contribuţiile sociale către impozitele pe consum şi, într-o măsură mai mică, pe capital.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.