Statul cumpără o cantitate uriașă de măști, pentru toți românii. Cum pot ajunge ”un risc enorm de contaminare”

×
Codul embed a fost copiat

Statul român se pregătește să le asigure măști de protecție tuturor celor ce vor avea nevoie de ele, din 16 mai, de când vom fi obligați să le purtăm, dacă ieșim din case.

Unifarm, companie deținută de stat, anunță că va cumpără până atunci două miliarde de măști. Și, din calculele făcute, ar trebui să fie suficiente pentru 5 luni de zile.

Vor fi vândute în farmacii, dar și cu ajutorul medicilor de familie. O mască va costa puțin peste 2 lei, promit autoritățile.

Reprezentanții Unifarm spun că, în acest moment, sunt pregătiți să asigure măști pentru toți românii care vor avea nevoie de ele.

12 milioane de măști are în acest moment Unifarm. Cutiile sunt atât de multe, încât nu mai încap în depozite, multe dintre ele stau în curte, acoperite cu folie.

Citește și
Italia
Studiu: De când ar fi început epidemia de coronavirus în Italia

Aceste măști vor pleca în curând spre farmacii, dar și spre persoanele care au nevoie de ele.

Cum vor fi distribuite

 

Va fi însă nevoie de mult mai multe atunci când toți românii vor fi obligați să le poarte. Unifarm a calculat de câte ar fi nevoie în 4-5 luni pentru medici, dar și populație.

Adrian Ionel, directorul Unifarm: ”Două miliarde de măști. Eșalonat în timp, în baza unor contracte, singura problemă pe care o întâmpinăm va fi un hiperefort logistic. Am ajuns la această cifră calculând toată populația României, ieșită afară cel puțin o dată pe zi”.

Un efort uriaș va presupune și distribuirea măștilor. Doar farmaciile nu vor face față.

Adrian Ionel, directorul Unifarm: ”Am gândit-o pe structura distribuției dinspre Unifarm spre DSP-uri județene, de aici la medici de familie și de la medicii de familie, către familii și toți pacienții arondați. Prețul va fi identic cu prețul de achiziție, plus prețul de logistică. 2 lei, 2 lei și un pic”.

Este vorba de măștile simple. În schimb măștile FPP2, cu filtru, pentru personalul medical vor costa între 15 și 18 lei.

80 % dintre măști vor fi importate, în special din China. Deși fac eforturi și companiile românești, nu reușesc să producă suficiente.

Nu toți le poartă corect

 

Unele fabrici care s-au reprofilat au fost respinse inițial de la autorizare pentru că nu au respectat standardele impuse.

Însă chiar dacă toată lumea va avea măști, e extrem de important să fie și purtate corect. Adică să protejeze atât gura cât și nasul.

”Reporter: Știți să o purtați corect?
Cetățean: Da, acum nu o port corect, știu, nu pot să respire. E mai greu, mă sufoc. Acum o mai dau jos. Prima dată era mare, dar pe urmă mi-a făcut mamaia”.

Pensionară fără mască: ”Am mască, am, o port, babele ca mine la 84 de ani, mai uită când au multe în mână”.

Măștile aruncate pe străzi sau în canalizare, un ”risc enorm de contaminare”

 

Iar odată ce este purtată, fiecare mască trebuie introdusă într-o pungă și aruncată în gunoi.

Mii de măști au ajuns deja prin canalizări, spații verzi ori parcările supermarketurilior. Fiecare poate fi o sursă de infectare.

Suntem în aceeași parcare a unui hipermarket, mănușile sunt aruncate și pe spațiul verde.

Prof.dr. Cristian Oancea, director medical Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara: ”Este un risc enorm de contaminare pentru că acei oameni nu știm dacă sunt sau nu purtători asimptomatici sau nu, le-au folosit, le-au impregnat cu aerosoli, cu viruși, cu bacterii și le-au aruncat peste tot”.

Cristina Borca, purtător de cuvânt Aquatim: ”În rețeaua de canalizare au apărut și aceste măști și mănuși. Facem un apel pe această cale către toți cetățenii să se gândească înainte să arunce astfel de deșeuri în sistemul de canalizare”.

Unifarm le recomandă primăriilor chiar să creeze pubele speciale pentru măștile și mănușile folosite, pentru ca angajații companiilor de salubritate să nu fie în pericol să se infecteze.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
NASA realizează dispozitive medicale în lupta contra Covid-19: ”De obicei, construim nave spațiale, însă vrem să ajutăm”
NASA realizează dispozitive medicale în lupta contra Covid-19: ”De obicei, construim nave spațiale, însă vrem să ajutăm”

Inginerii NASA construiesc dispozitive medicale pentru a ajuta în lupta contra noului coronavirus, a anunţat agenţia spaţială americană.

Studiu: De când ar fi început epidemia de coronavirus în Italia
Studiu: De când ar fi început epidemia de coronavirus în Italia

Primele infecţii COVID-19 din Italia datează din ianuarie, conform unui studiu ştiinţific prezentat vineri, ce aduce noi informaţii referitoare la originile epidemiei din una dintre cele mai afectate ţări, informează Reuters.

Câți oameni a infectat cu coronavirus ÎPS Pimen
Câți oameni a infectat cu coronavirus ÎPS Pimen

Doi preoți și patru angajați ai Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au fost depistați pozitivi cu Covid-19.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.