Cum se fac angajările la Metrorex. Șpagă de până la 7.500 de euro pentru un post de mecanic. Trei persoane arestate preventiv

Porti anti-suicid

Trei persoane au fost arestate preventiv, iar alte nouă sunt cercetate sub control judiciar într-un dosar privind fraudarea unui concurs de la Metrorex pentru ocuparea unor posturi de mecanic ajutor locomotivă.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti susţin că persoanele puse sub acuzare, angajaţi sau foşti angajaţi de la Metrorex, cereau între 6.000 şi 7.500 de euro de la fiecare candidat, în schimbul promisiunii că îi vor ajuta să câştige concursul.

Miercuri, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii preventive a reţinerii pentru o durată de 24 de ore faţă de trei inculpaţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de grup infracţional organizat, luare de mită, dare de mită şi trafic de influenţă, precizează Parchetul.

În cursul lunii noiembrie 2022, inculpaţii au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, acţionând coordonat în scopul comiterii infracţiunilor de luare de mită, dare de mită şi trafic de influenţă, în vederea fraudării unui concurs organizat de Metrorex SA pentru ocuparea unor posturi de mecanic ajutor locomotivă, potrivit Agerpres.

Candidaţii la concurs apelau la diverşi intermediari, unii dintre ei fiind angajaţi sau foşti angajaţi din cadrul Metrorex, persoane care îi cunoşteau pe inculpaţi. Unul dintre aceştia comunica suma de bani pretinsă pentru a-şi folosi influenţa faţă de ceilalţi inculpaţi, supraveghetori în timpul concursului, ca să-i ajute pe candidaţi să fraudeze concursul. Sumele de bani pretinse pentru fiecare candidat variau de la 6.000 de euro la 7.500 de euro.

Citește și
litoral
Ultimele zile cu prețuri mici prin „Litoralul pentru toți”. Peste 50.000 de turiști au ajuns la mare în weekend

Inculpaţii au fost arestaţi preventiv, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti. Alţi nouă au fost puşi sub control judiciar pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Ultimele zile cu prețuri mici prin „Litoralul pentru toți”. Peste 50.000 de turiști au ajuns la mare în weekend
Ultimele zile cu prețuri mici prin „Litoralul pentru toți”. Peste 50.000 de turiști au ajuns la mare în weekend

Peste 50.000 de turiști se relaxează la mare, profită de vremea bună, dar și prețurile, încă mici din extrasezon. Pe unele plaje, însă au fost valuri mari și curenți foarte periculoși.

Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Patru case, afectate de un incendiu violent în Tunari. Flăcările s-au extins rapid din cauza unei lumânări
Patru case, afectate de un incendiu violent în Tunari. Flăcările s-au extins rapid din cauza unei lumânări

O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheat a dus, cel mai probabil, la un incendiu violent care a distrus două case din Ilfov.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.