Șofer scăpat de sub control, în două benzinării din București: „Putea să fie un carnagiu"

×
Codul embed a fost copiat

Fără control, un șofer de 42 de ani i-a înspăimântat sâmbătă seară pe angajații a două benzinării, din București și de pe Autostrada Soarelui.

Martorii spun că era sub influența alcoolului și a drogurilor. A încercat să dea peste ei cu mașina și a intrat în geamurile unei stații de alimentare, înainte să fie pus la pământ și imobilizat.

Camerele de supraveghere din spălătoria auto surprind o femeie agitată, apoi în cadru intră şi o maşină, iar şoferul, după ce o observa, accelerează spre ea.

Femeia încearcă să se îndepărteze, moment în care cel aflat la volan devine şi mai violent, şi apasă acceleraţia cu înverşunare. Cei de față reuşesc să se dea din calea lui, nu însă şi un tânăr prins în faţa unui zid de care acesta se izbeşte.

Rupe şi o ţeavă de gaz, dă cu spatele, loveşte un alt autoturism, apoi se face nevăzut. Încă şocaţi, cei de față sună la 112 şi anunţă incidentul violent în timp ce femeia, angajată unei staţii de alimentare vecină, le spune cum a pornit totul.

Citește și
ANRE
ANRE lansează o campanie națională de informare pentru consumatorii de energie electrică

Scandalul a debutat într-o staţie GPL din Sectorul 3 al Capitalei unde individul de 42 de ani a oprit să alimenteze. Nu doar că nu a plătit, dar i-a cerut casierei şi o sumă de bani. Când a fost refuzat, a început s-o ameninţe şi să o urmărească cu maşina, victima s-a refugiat în această spălătorie auto.

Curajos, un angajat al spălătoriei a vrut să-l oprească pe agresor. A încercat să-i spargă un geam cu pumnii, ba chiar a pornit în urmărirea lui, dar şi-a dat seama că s-ar fi pus în pericol dacă ar fi gonit ca el.

Martor: „Am auzit cum ţipă şi am crezut că se întâmplă ceva cu o frână. Țipa: „Lasă-mă, eşti nebun, ce ai"

Individul nu s-a oprit însă, ci a ajuns până la kilometrul 88 de pe Autostrada Soarelui, la o altă benzinărie.

Aici a intrat cu maşina direct într-unul din pereţii de sticlă. N-a mai apucat să mai facă însă şi alte stricăciuni pentru că a fost pus la pământ şi imobilizat de câţiva tineri aflaţi şi ei acolo. L-au predat poliţiştilor care l-au încătuşat şi adus înapoi la Bucureşti.

În acest moment individul este reţinut şi acuzat de tentativă de omor calificat, tâlhărie şi distrugere. I-au fost prelevate probe care vor arăta dacă se afla sub influenţa drogurilor sau alcoolului, aşa cum sunt depistaţi din păcate tot mai mulţi şoferi.

Numai sâmbătă seară, la o razie în trafic, poliţiştii rutieri au depistat doi bărbaţi care conduceau sub influenţa substanţelor interzise: unul consumase cannabis, celălalt, opiu.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
Citește și...
Momentul în care șoferul de pe A2 a încercat să dea cu mașina într-un grup de oameni
Momentul în care șoferul de pe A2 a încercat să dea cu mașina într-un grup de oameni

Șoferul care a semănat panică sâmbătă noapte și a fost prins de poliție pe Autostrada Soarelui a fost filmat de camerele de supraveghere în timp ce a încercat să dea cu mașina peste mai multe persoane la o spălătorie.

Recomandări
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara. 12 inspectori și 2 șefi ar fi luat mită
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara. 12 inspectori și 2 șefi ar fi luat mită

12 inspectori și doi șefi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier din Timișoara sunt cercetați pentru corupție. Ar fi luat mită de la firme private de transport.

Românii vulnerabili ar putea primi de la stat tichete de 71 de lei pe lună, după eliminarea plafonării la energie
Românii vulnerabili ar putea primi de la stat tichete de 71 de lei pe lună, după eliminarea plafonării la energie

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat că, după 1 iulie, când se elimină plafonarea prețurilor la energie, statul ar putea sprijini românii vulnerabili prin tichete lunare de 71 de lei.

România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO
România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO

Campionatul European de tineret este transmis în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și de VOYO.