43 de bătrâni au fost evacuați dintr-un așezământ social din Vrancea. Prefectul îl califică drept un „cămin al groazei”

×
Codul embed a fost copiat

Situație tulbure într-un așezământ social din Vrancea, de unde au fost evacuate miercuri 43 de persoane vârstnice.

În timp ce prefectul îl califică drept un „cămin al groazei”, bătrânii spun că se simțeau bine acolo.

Autoritățile au constatat că centrul nu avea autorizație de funcționare, așa că l-au închis și au dispus o anchetă. Poliția a deschis un dosar penal.

Descinderea s-a făcut ca urmare a unei sesizări. Așa au descoperit autoritățile că așezământul din localitatea Vârteșcoiu unde erau 43 de bătrâni aparține Crucii Roșii Vrancea și nu avea autorizație de funcționare. Nici n-ar figura pe lista furnizorilor acreditați de servicii sociale.

Marius Hurmuzache, director ANPIS Vrancea:Nu a apărut în evidențele ANPIS cel puțin de când sunt eu director și vorbim de anul 2020, nici solicitare, nici informații că la această locație există asemenea, nu știu ce gen de cămin de bătrâni. N-am identificat întâi furnizorul, se pare că furnizorul ar fi crucea roșie, dar nu am identificat pentru că nu am găsit niciun fel de document.”

Citește și
azilele groazei
Primăria Voluntari știa de azilele groazei. Reacția instituției lui Florentin Pandele: I-a dat în judecată pe reclamanți

În urma verificării s-a constatat că spațiile de cazare sunt insuficiente, la fel și ingrijitorii. Unul dintre cei internați acolo stătea la demisol, în aceeași încăpere cu centrală termică și boilerele. Însă, bătrânii erau multumiți de condiții.

Nicușor Halici, prefect Vrancea: „Un camin care nu e doar al groazei, ci și al ororilor, cu niste pacienți, cu bătrâni oropsiți de soarta și bătuți de oameni într-un loc deloc uman. Înțeleg că sunt tot felul de scheme pe care le-au aplicat în sensul în care au închiriat practic paturile.”

La bucătăria centrului, mâncarea era preparată de angajati fără a se ține seama de nevoile fiecarei persoane.

Cătălin Graur, director DSP Vrancea: „Am găsit medicamente expirate ale persoanelor care locuiau aici laolaltă cu alimente în frigidere neinscripționate. Alimentele nu au trasabilitate, nu știm de unde provin, alimentele se procesau aici în locație, personalul de aici a declarat că ei cumpărau alimentele din magazine.”

Imobilul unde erau cazați cei 43 de bătrâni nu era în evidența autorităților, iar la control nu au fost găsite documente. La momentul descinderii, în centru erau trei angajate, nevoite să se ocupe de toți cei 43 de bătrâni.

Lenuța Soare, îngrijitoare: „Noi de zi suntem trei persoane și vin voluntarii seara. Trei pe o casă, trei pe o casă dacă e mai suplimentăm și noi.”

Conducerea Filialei de Cruce Roșie Vrancea recunoaște că nu poate îndeplini standardele pentru acreditarea ca furnizor de servicii medicale. Dar spune că soluția găsită pentru cazarea bătrânilor, cei mai multi fără aparținători, este legală.

Rodica Davidean, director filiala Crucea Roșie Vrancea: „Am încheiat contracte de închiriere conform legii și am stabilit condițiile în care noi realizăm activitați și nu servicii pentru acestia. Recunoaștem însă că avem o supraaglomerare în această casă socială și asta vine ca urmare a insistențelor care vin din partea spitalelor și autorităților publice locale.”

După ce au fost consultați de echipajele medicale de pe ambulanțe, batranii au fost dusi la Spitalul Județean Vrancea pentru diagnosticare și cazare temporară. Trei dintre ei au fost mutați de aparținători la centrul pentru persoane vârstnice din Panciu. Așezământul din Vârteșcoiu a fost închis.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Bătrânii din azile nu ar avea locuri în unele spitale de psihiatrie din țară. „Este destul de dificil de tratat pacienții”
Bătrânii din azile nu ar avea locuri în unele spitale de psihiatrie din țară. „Este destul de dificil de tratat pacienții”

După ce Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că azilele de bătrâni ar putea deveni extensii ale spitalelor de psihiatrie, medicii susțin că acest lucru ar face situația și mai dificilă. Mai ales că nu au spații.

Primăria Voluntari știa de azilele groazei. Reacția instituției lui Florentin Pandele: I-a dat în judecată pe reclamanți
Primăria Voluntari știa de azilele groazei. Reacția instituției lui Florentin Pandele: I-a dat în judecată pe reclamanți

Toate aceste situatii scandaloase din azile sunt dovada clară că sistemul de asistență socială trebuie refăcut din temelii, dar și că unii dintre oamenii care fac parte din el sunt indolenți și chiar părtași cu cei care au umilit și chinuit bătrâni.  

Azile de bătrâni închise și demiteri printre micii șefi. ”Am scăpat-o dracului pe una de am zis că acolo a murit”
Azile de bătrâni închise și demiteri printre micii șefi. ”Am scăpat-o dracului pe una de am zis că acolo a murit”

Peste 400 de centre de îngrijire au fost verificate, luni, de Inspecția Sanitară de Stat. Conform surselor, în urma controalelor, trei cămine au fost închise, iar opt au activitatea suspendată.

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații
Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat luni aliaţii să crească masiv cheltuielile pentru apărare şi să construiască mai multe arme, avertizând că liderul rus Vladimir Putin ar putea lansa un atac până în 2030, relatează POLITICO.