Rezoluția privind restituirea tezaurului românesc sechestrat de Rusia, votată de Parlamentul European

putin aur
Colaj foto: AFP/Shutterstock

Parlamentul European a adoptat joi, prin ridicare de mâini, o rezoluţie prin care cere Rusiei să restituie integral tezaurul naţional al României pe care şi l-a însuşit ilegal.

În rezoluţia adoptată joi, eurodeputaţii subliniază faptul că, în ciuda mai multor încercări de negocieri diplomatice după Primul Război Mondial, tezaurul naţional al României, trimis în Rusia între 1916 şi 1917 pentru a fi păstrat în siguranţă, nu a fost niciodată returnat integral de Rusia. Acesta este un caz internaţional fără precedent de însuşire ilegală a rezervelor de aur şi a obiectelor de patrimoniu şi reprezintă o preocupare permanentă pentru societatea românească, adaugă eurodeputaţii, potrivit unui comunicat al PE, citat de Agerpres.

Parlamentul salută eforturile substanţiale ale UE de a proteja patrimoniul naţional, cultural şi istoric prin punerea în aplicare a legislaţiei şi a mecanismelor de cooperare care reglementează restituirea bunurilor culturale şi de patrimoniu însuşite ilegal de pe teritoriile ţărilor Uniunii, precum şi eforturile sale de combatere a traficului cu bunuri culturale.

Tezaurul României cuprindea în total 91,5 tone de aur fin

Eurodeputaţii solicită Comisiei Europene şi Serviciului European de Acţiune Externă să includă restituirea patrimoniului naţional român pe agenda bilaterală diplomatică care reglementează relaţiile UE-Rusia, de îndată ce contextul regional permite reluarea dialogului politic între părţi.

În timpul Primului Război Mondial, între 1916 şi 1917, România a trimis în Rusia ţaristă tezaurul naţional pentru a fi protejat în cazul ocupaţiei teritoriului naţional. Tezaurul cuprindea în total 91,5 tone de aur fin, care făceau parte din rezerva Băncii Naţionale a României, colecţii regale de bijuterii şi monede rare, precum şi bunuri de importanţă culturală şi istorică nepreţuite, cum ar fi arhive de stat, documente, manuscrise istorice preţioase, picturi de patrimoniu, cărţi rare şi colecţii ale multor instituţii publice şi private. După instalarea la putere a regimului comunist, Rusia a sechestrat tezaurul şi a refuzat înapoierea acestuia, o mare parte din valori rămânând nerestituite până în prezent.

Citește și
captura constanta
Trei bulgari au găsit în România un mic tezaur cu detectoare fără autorizație și au vrut să iasă din țară cu el
Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Statul se împrumută din nou de la populație. Cum poți obține dobânzi de până la 6,85% pe an
Statul se împrumută din nou de la populație. Cum poți obține dobânzi de până la 6,85% pe an

Ministerul Finanţelor lansează miercuri, 13 martie 2024, a patra ediţie Tezaur, cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6,10% şi, respectiv, 6,85%.

Trei bulgari au găsit în România un mic tezaur cu detectoare fără autorizație și au vrut să iasă din țară cu el
Trei bulgari au găsit în România un mic tezaur cu detectoare fără autorizație și au vrut să iasă din țară cu el

Captură neobișnuită a polițiștilor de la Garda de Coastă din Constanța. Au găsit un mic tezaur format din monede antice și medievale, în mașina unor bulgari care se pregăteau să treacă frontiera.

Statul se împrumută din nou de la populație. Cum poți obține dobânzi de până la 7,20% pe an
Statul se împrumută din nou de la populație. Cum poți obține dobânzi de până la 7,20% pe an

Ministerul Finanţelor anunţă că, începând de miercuri, este disponibilă o nouă tranşă a Programului Tezaur, cu dobânzi de până la 7,20% pe an.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Primele declarații ale premierului Benjamin Netanyahu, după atacul asupra Iranului: Ne-am pregătit pentru asta
Primele declarații ale premierului Benjamin Netanyahu, după atacul asupra Iranului: Ne-am pregătit pentru asta

Premierul Benjamin Netanyaha afirmat că Israelul se află într-un „punct decisiv” al istoriei sale și că piloții atacă un număr mare de ținte din Iran.