Sindicatele din sănătate, protest la ministerul Muncii. Calendarul acțiunilor sindicale

×
Codul embed a fost copiat

Și sectorul sanitar este la un pas de greva generală. Liderii de sindicat din sănătate au fost și ei la negocieri, cu ministrul Muncii.

Vor salarii mai mari pentru asistenții medicali și personalul de îngrijire, dar și bani mai mulți pentru plata gărzilor.

Liliana Curea, corespondent PROTV: „Aproape două ore au durat discuțiile dintre sindicaliștii din sănătate și ministrul Muncii, vorbim de sindicaliștii care îi reprezintă în special pe asistentele medicale, dar și personalul istrativ și personalul de îngrijire. Evident, principalele nemulțumiri sunt legate de salarii, sindicaliștii vor creșterea salariului minim, aplicarea legii salarizării, plata sporurilor și a gărzilor la nivelul anului 2023, și nu la nivelul anului 2018, așa cum se întâmplă acum. De asemenea, vor ca voucherele de vacanță să nu mai fie plătite din bugetele spitalelor, ci de la bugetul de stat. Ca să ne facem o idee, sindicaliștii din sănătate spun că cel mai mic salariu al unei asistente este de 2.800 de lei, 80% din asistente încasează între 3.300 și 4.300 de lei și cel mai mult încasează cei care lucrează în secțiile de terapie intensivă, în secțiile de arși sau în cele de anatomie patologică - 7.000 de lei, evident, cu sporuri care ajung aici la 100%.

Vor continua rundele de discuții și în zilele următoare, de exemplu, cei din sindicatul Solidaritatea Sanitară vor merge mâine dimineață la discuții cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Dacă nu vor ajunge la un consens, au stabilit și un calendar al protestelor, astfel, pe 6 iunie va fi greva japoneză a celor din Sanitas, pe 8 iunie miting Solidaritatea Sanitară, de la Guvern până la Ministerul Sănătății, și pe 15 iunie, posibil un protest comun.” 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Edi Iordănescu, discuții foarte avansate cu o echipă tare din Europa!
NEWS ALERT Edi Iordănescu, discuții foarte avansate cu o echipă tare din Europa!
Citește și...
SANITAS amenință în continuare cu greva. La ce salariu ajunge o asistentă care încasează un spor de 85%
SANITAS amenință în continuare cu greva. La ce salariu ajunge o asistentă care încasează un spor de 85%

Sindicaliștii din Sănătate amenință că se îndreaptă spre grevă. Cei din Federația SANITAS au pichetat marți Ministerul Sănătății, nemulțumiți de faptul că salariile asistenților medicali și ale personalului istrativ din spitale sunt mici.

Haos în Sănătate, după ce angajările în spitale au fost blocate.
Haos în Sănătate, după ce angajările în spitale au fost blocate. "Situația este mult mai critică". Ce spune Rafila

Într-un sistem de sănătate plin de hibe, ordonanța austerității a blocat concursurile de angajare pentru medici.

Angajații din sănătate amenință cu greva generală. Au început să strângă semnături
Angajații din sănătate amenință cu greva generală. Au început să strângă semnături

Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” anunţă, miercuri, declanşarea acţiunilor de protest şi strângerea de semnături pentru grevă generală din 1 iulie.

România își duce bolnavii la spital cu ambulanțe care au atâția kilometri ca de la Pământ la Lună. „Nu mai avem speranță”
România își duce bolnavii la spital cu ambulanțe care au atâția kilometri ca de la Pământ la Lună. „Nu mai avem speranță”

Așa cum este sistemul de sănătate, așa sunt și ambulanțele României. Jumătate dintre autospeciale au peste 500.000 de kilometri la bord și cel puțin un deceniu de când au fost produse.

„50 de lei în buzunar și 500 după operație”. Harta șpăgilor în spitale. Județele unde li se cer pacienților bani cel mai des
„50 de lei în buzunar și 500 după operație”. Harta șpăgilor în spitale. Județele unde li se cer pacienților bani cel mai des

Șpaga din spitale rămâne un subiect sensibil. Românii continuă să meargă la doctor cu câte o atenţie, chiar dacă salariile din sănătate nu mai sunt de neglijat.

Recomandări
Donald Trump atacă virulent Europa: Imigraţia scăpată de sub control duce la haos. Asta se întâmplă în multe ţări
Donald Trump atacă virulent Europa: Imigraţia scăpată de sub control duce la haos. Asta se întâmplă în multe ţări

Reluând o linie de atac care a devenit recurentă de la revenirea sa la putere, Donald Trump a afirmat marţi că Europa trebuie să acţioneze împotriva "imigraţiei scăpate de sub control" şi asta "înainte să fie prea târziu", notează AFP.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

Ion Iliescu ar putea avea o tumoră la nivel pulmonar. Este în continuare internat la terapie intensivă
Ion Iliescu ar putea avea o tumoră la nivel pulmonar. Este în continuare internat la terapie intensivă

Fostul preşedinte Ion Iliescu este internat în Secţia de terapie intensivă a Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" şi este conştient şi stabil hemodinamic, a informat, miercuri, unitatea sanitară în postare pe Facebook.