Și Ford vrea autostrada promisă. Guvernul însă nu a terminat luptele cu liliecii

×
Codul embed a fost copiat

Gigantul american Ford cere guvernului României să-şi respecte promisiunile.

De când au venit la noi, americanii au investit 1,3 miliarde de euro în fabrica de automobile de la Craiova, dar nu au primit nici până acum autostradă sau un drum expres care să facă legătura cu Bucureştiul.

De cealaltă parte, cei din Ministrului Transporturilor vin, pentru moment, doar cu explicaţii.

Pentru cei de la Ford, care până la sfârşitul anului vor să angajeze 6.000 de oameni, cea mai mare problemă o reprezintă infrastructura. Americanii au precizat că atunci când au venit cu bani în România au primit şi promisiuni. Nerealizate, deocamdată.

Ian Pearson, preşedinte Ford România: "În discuţiile noastre anterioare cu Guvernul României am primit angajamente clare privind momentul finalizării tronsoanelor 1 şi 2 ale drumului expres Craiova-Pitești. Am subliniat încă o dată Guvernului faptul că este foarte important că dumnealor să-şi îndeplinească aceste angajamente."

Citește și
Viorica Dăncilă
Dăncilă, atac la #șîeu: Se pot face autostrăzi, dar ”nu făcând circ şi declaraţii politice”

Ministrul Transporturilor a dat asigurări că licitaţia pentru loturile 3 şi 4 ale drumului expres Piteşti - Craiova va avea loc la sfârşitul lunii aprilie.

În ceea ce priveşte autostrada Pitești - Sibiu, a fost obţinut acordul de mediu în 2018. Însă, spune ministrul, lucrurile ar merge lent pe teren din cauza contestaţiilor. Autostrada este cerută şi de către cei de la Dacia-Renault.

Deocamdată, faza cea mai avansată este pe lotul 5, Sibiu-Boița, unde s-a desemnat constructorul, iar acum începe perioada în care se pot depune contestaţii.

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor: "Când cineva face o contestaţie vă voi informa ca toată lumea să ştie cine blochează proiectele de infrastructură mare din România. Trei persoane fizice care au contestat acordul de mediu. Din Dublin ne contestă acordul de mediu şi asta pentru că nu avem număr destul de mare de ecoducte pentru mamifere mari şi avem insuficientă cercetare a locaţiilor liliecilor.''

Pe de altă parte, ministrul spune că va încerca şi modificarea legii.

Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice a lansat în dezbatere mai multe proiecte care modifică legislaţia şi care ingreuneza procedurile de contestaţie. Mai exact, pot depune contestaţii doar firmele care participă la licitaţie şi numai în anumite condiţii.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Omul de afaceri Ștefan Mandachi, replică la acuzații: ”Mă bufnește râsul când aud”
Omul de afaceri Ștefan Mandachi, replică la acuzații: ”Mă bufnește râsul când aud”

Omul de afaceri care a construit primul metru de autostradă din Moldova a răspuns acuzațiilor pe blogul personal.

Dăncilă, atac la #șîeu: Se pot face autostrăzi, dar ”nu făcând circ şi declaraţii politice”
Dăncilă, atac la #șîeu: Se pot face autostrăzi, dar ”nu făcând circ şi declaraţii politice”

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că oamenii au dreptate să fie nemulţumiţi pentru ritmul în care s-a lucrat la dezvoltarea infrastructurii de transport rutier, dar a afirmat că 500 de kilometri de autostradă au fost realizaţi în guvernările PSD.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.