Schimbare în Dosarul Revoluției. Două ministere ar putea fi obligate să acorde despăgubiri

×
Codul embed a fost copiat

Ministerul Apărării Naționale și cel al Finanțelor ar putea fi obligate să îi despăgubească pe toți cei care au avut de suferit în timpul Revoluției, mai exact după 22 decembrie 1989, când puterea a fost preluată de Ion Iliescu.

Judecătorul de cameră preliminară a acceptat astăzi oficial introducerea celor două ministere ca părți responsabile civilmente în procesul care îl vizează între alții pe fostul președinte al României.

La mai bine de un an de la trimiterea rechizitoriului în judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție, există două părți responsabile civilmente.

Revoluționarii și urmașii celor care au pierit în 1989 ceră ca și alte instituții ale statului să capete acest statut special.

În cazul în care se va ajunge la proces propriu-zis și dacă se va soluționa cu o decizie definitivă de condamnare, toate despăgubirile plătite către miile de părți civile ar urma să fie ate de statul român.

Citește și
Ion Iliescu - 2
Ion Iliescu împlinește 90 de ani. Imagini istorice cu fostul președinte al României

Deocamdată, procesul se află în faza camerei preliminare, o procedură prealabilă procesului.

Până la următorul termen, care a fost fixat pe 11 septembrie, Parchetul Militar va trebui să vină cu o serie de explicații legate de evoluția cercetărilor în acest caz, de modalitatea în care s-au făcut punerea sub acuzare, audierea martorilor și a inculpaților.

”Dosarul Revoluției este prost făcut”

 

”Dosarul Revoluției este prost făcut și ar trebui să se întoarcă la Parchetul Militar, la fel ca dosarul Mineriadei din ’90″, a susținut avocatul fostului președinte Ion Iliescu, înainte de izbucnirea pandemiei.

În februarie, la al doilea termen al procesului în care Iliescu este acuzat de infracțiuni contra umanității, s-a făcut din nou doar apelul părților. Și a fost amânat din nou, în condițiile în care, de la primul termen și până acum, 31 dintre cei care s-au constituit părți în dosar au murit, iar în locul lor trebuie citați moștenitorii.

250 de revoluţionari sau urmaşi ai celor ucişi în decembrie 1989 au aşteptat ore în şir să înceapă judecata dosarului Revoluţiei. Procesul se referă la evenimentele de după 22 decembrie 1989, când s-au înregistrat 860 de morţi şi 2.150 de răniţi. Sunt inculpaţi fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu şi fostul şef al aviaţiei militare, generalul Iosif Rus.

Un dosar care, spun avocaţii şi revoluţionarii nu se va judeca prea repede. Ba chiar ar putea să se întoarcă la Parchetul Militar, iar ancheta care durează deja de 30 de ani să fie reluată de la zero.

Dosarul Revoluţiei se dovedeşte extrem de complicat şi din pricina numărului foarte mare de părţi: aproape 5.000 şi toate trebuie nominalizate la fiecare termen, fie şi prin intermediul avocaţilor care îi reprezintă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Mesajul lui Ion Iliescu, la 30 de ani de la câștigarea primelor alegeri libere din România
Mesajul lui Ion Iliescu, la 30 de ani de la câștigarea primelor alegeri libere din România

Se împlinesc 30 de ani de la alegerile din 20 mai 1990, alegeri în urma cărora Ion Iliescu a fost ales președintele României, prilej cu care acesta a transmis un mesaj pe blogul său personal.

Ion Iliescu împlinește 90 de ani. Imagini istorice cu fostul președinte al României
Ion Iliescu împlinește 90 de ani. Imagini istorice cu fostul președinte al României

Fost preşedinte al României între anii 1990-1996 şi 2000-2004, Ion Iliescu s-a născut la 3 martie 1930, în municipiul Olteniţa, judeţul Călăraşi.

Elena Ceaușescu, după ce a aflat că Ion Iliescu a preluat puterea: ”Vezi Nicule, ți-am zis să-l termini”
Elena Ceaușescu, după ce a aflat că Ion Iliescu a preluat puterea: ”Vezi Nicule, ți-am zis să-l termini”

Materialul face parte din campania „20 de ani de libertate” a Știrilor ProTV, care a fost difuzată în premieră în 2009. Materialele din această campanie au fost realizate de Romeo Diaconescu și de Cosmin Savu.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.