Scenariul 4 coronavirus. Ce înseamnă şi ce măsuri şi restricţii suplimentare vor fi aplicate

×
Codul embed a fost copiat

Suntem la un pas de scenariul 4 în cazul pandemiei, scenariu care presupune noi măsuri și restricții. Activitatea din spitale ar putea fi reorganizată.

Preşedintele Societăţii Romane de Microbiologie profesorul Alexandru Rafila susţine că vor exista noi măsuri pentru spitale, dar şi pentru populaţie. În primul rând tratarea pacienţilor cu COVID-19 s-ar putea face mai mult în afara spitalelor, în hoteluri şi pensiuni rechiziţionate temporar sau în spaţii medicale amenajate de armată.

Prof. dr. Alexandru Rafila, preşedinte Societatea Romană de Microbiologie: "Gândiţi-vă că sunt 80 % care fac doar forme uşoare, ei pot fi trataţi în afară spitalelor… Ar putea să existe şi o carantinare temporară, pentru unele zone, poate chiar localităţi, dacă situaţia o impune."

Despre posibile măsuri pentru degrevarea spitalelor vorbeşte şi ministrul Sănătăţii.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii: „În ţări ca Italia, Spania sau unele state de peste ocean, cum ar fi New York, reorganizarea activităţii spitalelor a presupus apelarea la studenţi la medicină, dar şi la medicii pensionaţi. În plus, medici de la alte specialităţi au fost instruiţi să ajute personalul de la terapie intensivă.

Citește și
Furtună puternică în Iași
Furtună puternică în Iași. Un bloc a rămas fără acoperiș, iar unul dintre celebrii „plopi fără soț” a fost doborât de vânt

Theo Trandafirescu, medic ATI la New York: "Trebuie să crească volumul, capacitatea şi se apelează şi la medicii care sunt pensionari, şi se retreineaza anumite categorii de medici ca să fie de ajutor în acest proces de vindecare a pacienţilor infectaţi. Ne gândim să avem un ventilator pentru 2 sau pentru 4 pacienţi, în caz de nu mai avem ventilatoare. Gândirea unui medic în condiţii de epidemie, a unui medic de terapie intensivă, devine puţin poate dura să îi spun, în care triajul pacienţilor devine mult mai riguros. E o schimbare de optică."

Restricții privind deplasarea populației

 

În scenariul 4 nu sunt excluse noi impuneri în privinţa deplasării populaţiei. Italienii, de exemplu, au limitat distanţa de casă la care oamenii se pot deplasa pentru cumpărături sau plimbări cu căţelul: mai întâi la 100 de metri, apoi chiar 50. Însă noile decizii pot afecta mediul de afaceri.

Noile condiţii ar putea să însemne şi că oameni care merg acum în continuare la serviciu să n-o mai poată face, din moment că vom intra într-un nou scenariu. Depinde de autorităţile noastre cum vor gestiona situaţia, astfel încât să nu gâtuiască şi mai mult economia românească.

Unele companii din domeniul instalaţiilor sanitare, bricolajului sau construcţiilor au luat deja decizia să livreze online produsele, deşi încă au magazinele deschise.

Prof. dr. Alexandru Rafila: "E clar că trebuie menţinute acele activităţi vitale pentru societate, de care au nevoie oamenii…"

O veste bună vine de la Institutul Cantacuzino, aflat în subordinea Ministerului Apărării: specialiştii prelucrează şi ei teste pentru COVID 19. Pot analiza şi 400 de teste pe zi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Furtună puternică în Iași. Un bloc a rămas fără acoperiș, iar unul dintre celebrii „plopi fără soț” a fost doborât de vânt
Furtună puternică în Iași. Un bloc a rămas fără acoperiș, iar unul dintre celebrii „plopi fără soț” a fost doborât de vânt

O furtună a creat probleme, miercuri seară, în mai multe zone din județul Iași. Un bloc a rămas fără acoperiș, iar grindina a afectat gospodării.

Un fost mercenar care a lucrat cu Horațiu Potra în Congo a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor
Un fost mercenar care a lucrat cu Horațiu Potra în Congo a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor

Un fost mercenar în Congo a fost trimis în judecată, după ce a atacat cu o macetă, în plină stradă, un bărbat.

Percheziții de amploare în Galați și Vrancea. Peste o sută de persoane, duse la audieri într-un dosar de trafic de droguri
Percheziții de amploare în Galați și Vrancea. Peste o sută de persoane, duse la audieri într-un dosar de trafic de droguri

Peste o sută de persoane din Galați și Vrancea au fost audiate într-un dosar de trafic de droguri.

Recomandări
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”
Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”

istrația Trump plănuiește să trimită mii de migranți, printre care și 100 de români și câteva sute de europeni, la baza militară de la Guantanamo, anunță publicația Politico.