Scandal într-o benzinărie. Doi şoferi s-au luat la bătaie în faţă poliţiştilor

×
Codul embed a fost copiat

Accident cu scandal, vineri după-amiază, la ieşirea din localitatea Bratesti, în judeţul Dâmboviţa. Doi şoferi care s-au tamponat, s-au luat apoi la bătaie chiar de faţă cu poliţiştii.

Accidentul s-a petrecut lângă o benzinărie unde cu puţin timp înainte un microbuz luase foc în timp ce alimenta. Atenţi la acest incident, şoferii au pierdut controlul volanului, iar soţia unuia dintre ei, însărcinată în luna a cincea, a avut nevoie de îngrijiri.

Scandalul iscat în trafic, după tamponare, i-a luat prin surprindere chiar şi pe poliţiştii care cercetau în benzinărie cauzele incendiului ce tocmai fusese stins.

Accidentul a avut loc pe Drumul Naţional 71, între Bucureşti şi Târgovişte. Unul dintre şoferi, de 22 de ani, susţine că semnalizase şi voia să între în benzinărie, când o altă maşină ce venea din spate l-a izbit în plin, apoi a avariat o altă maşină parcată.

În maşină ajunsă în şanţ erau patru persoane, şoferul, părinţii lui şi soţia, însărcinată în luna a cincea. Cu toţii au suferit răni minore, însă pentru gravidă a fost nevoie de intervenţia doctorilor.

Citește și
romanca
A oprit pe banda de urgență. Ce a urmat este șocant

Cei doi şoferi aruncă vină unul pe celălalt. Poliţiştii au deschis un dosar de vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Accident pe Valea Oltului: o mașină a izbit un camion plin cu butelii
Accident pe Valea Oltului: o mașină a izbit un camion plin cu butelii

Accident grav petrecut pe DN7, Valea Oltului, în zona Proieni. Ca urma a impactului, șase persoane au fost rănite.

A oprit pe banda de urgență. Ce a urmat este șocant
A oprit pe banda de urgență. Ce a urmat este șocant

Lacrimi şi durere într-o familie din Găeşti, judeţul Dâmboviţa.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.