Șapte ani de închisoare pentru chinuirea animalelor. Sunt vizați și stăpânii care vor să le taie coada sau urechile câinilor

×
Codul embed a fost copiat

Statul ia în sfârşit măsuri mai dure în cazul celor care maltratează animale, iar zoofilia este de acum considerată infracţiune, şi pedepsită.

Practic, amenzile se dublează, sau chiar se triplează, şi cresc limitele maxime în cazul celor care sunt condamnaţi la închisoare.

Un metis de westy care are doar un an și jumătate a ajuns în adăpostul de animale Pallady, acum două săptămâni, după ce a fost maltratat în public de stăpân.

Cătălina Trănescu, purtător de cuvânt ASPA: „Cățelul prezenta șchiopături la membre, în urma radiografiilor s-a constatat că într-adevar suferise o fractură mai veche. Vorbim despre proprietari iresponsabili care neglijează animalele, nu le hrănesc corespunzător, ori nu le oferă un adăpost. Conform modificărilor, şi pentru aceste fapte poate fi emis un ordin de plasare. Pe de altă parte, foarte des întâlnite sunt maltratările, schingiuirile, atât proprietari cât și alte persoane.”

Modificarea legii animalelor vine cu pedepse mai mari. Conform noilor prevederi, se dublează şi chiar triplează cuantumul amenzilor contravenţionale şi limitele maxime ale pedepsei cu închisoarea.

Citește și
alcool
Alcoolul și jocurile de noroc, frecvente în rândul liceenilor. „Drogurile legale” ridică cele mai mari probleme - Studiu

Daniel Radu, șeful Poliției Animalelor: „Majorarea pedepselor cu inchisoarea de la 2 la 7 ani pentru uciderea animalului cu intenție, fară drept, schingiuirea animalelor, organizarea de lupte și zoofilia. Zoofilia, o infracțiune care nu era anterior reglementată de niciun act normativ și care, din păcate este întâlnită uneori în practică.”

Mai mult, intervenţiile chirurgicale estetice, cum sunt tăierea urechilor sau a cozii animalelor, care nu au scop curativ, se pedepsesc cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Vizaţi sunt şi stăpânii, şi medicii veterinari.

Din păcate, aceste practici ilegale sunt încă dese.

Vânzător - prin telefon: „Coada este deja tăiată, iar urechile dacă va dori, se pot cupa, dar asta mai târziu, când cartilajul ajunge la maturitate”.

Reporter: Și unde se poate face procedura asta?

Vânzător: „Cuparea se poate face la orice cabinet veterinar, dar în prealabil trebuie să mergeți acolo, să vorbiți personal la cabinet, noi putem recomanda, eventual, un cabinet.”

Prof. univ. Dr. Mario Codreanu: „Aceste intervenții chirurgicale reprezintă un act de cruzime, barbarie, și este evident în contradicție cu legislația. Pot fi permise aceste situații particular, doar sub autorizarea și recomandarea medicului veterinar, când aceste intervenții survin după anumite traumatisme. În cazul unor acestor traumatisme, injurii care aduc atingere acestor structuri tisulare, infecții severe afecțiuni auriculare.”

Vor fi aspru pedepsiţi şi cei care separă puii de mamă, ca să îi vândă mai devreme de opt săptămâni.

Doar în 2021 au fost salvate și plasate în adăpost 1.155 de animale aflate în situații de pericol și au fost întocmite 1.175 de dosare penale. Cei de la Poliţia Animalelor au primit peste 600 de sesizări numai prin Sistemul Național Unic de Urgență 112.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Alcoolul și jocurile de noroc, frecvente în rândul liceenilor. „Drogurile legale” ridică cele mai mari probleme - Studiu
Alcoolul și jocurile de noroc, frecvente în rândul liceenilor. „Drogurile legale” ridică cele mai mari probleme - Studiu

Medicul psihiatru Eugen Hriscu a afirmat, la Medika Andidrog, că un studiu arată cifre alarmante în rândul liceenilor din Capitală: 70% au consumat alcool, 40% s-au intoxificat, 14% au încercat droguri interzise și 40% au jucat la jocuri de noroc.

Salvamontiștii au intervenit în sprijinul a trei ucrainieni care au trecut granița prin munți. Unul dintre ei, în stare gravă
Salvamontiștii au intervenit în sprijinul a trei ucrainieni care au trecut granița prin munți. Unul dintre ei, în stare gravă

Salvamontiştii din Maramureş intervin, vineri seară, pentru salvarea a trei cetăţeni ucraineni care au trecut ilegal graniţa în România, prin Munţii Maramureşului. Unul dintre ei, în vârstă de 26 de ani, are nevoie urgentă de îngrijiri medicale.

Grupare care vindea substanțe psihoactive în București și Ilfov, destructurată. Cinci persoane au fost reținute
Grupare care vindea substanțe psihoactive în București și Ilfov, destructurată. Cinci persoane au fost reținute

O grupare care vindea substanţe psihoactive în Bucureşti şi Ilfov a fost destructurată de poliţişti şi procurori, după mai multe percheziţii. Substanţele, vândute cu 15 lei doza, erau aduse din Ţările de Jos prin intermediul firmelor de curierat.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.