Lupta pentru salvarea salinei Praid intră într-o nouă etapă. 8 experți europeni lucrează pe teren
La Praid lupta pentru salvarea minei de sare a intrat într-o nouă etapă. Cei 8 experți europeni – geologi, ingineri și specialiști în mediu – au ajuns în zonă și lucrează deja pe teren, alături de autoritățile române.
Analizează structura afectată de inundații și caută soluții sigure pentru evacuarea apei sărate din galeriile subterane. Cele mai mari probleme sunt în zona minei vechi unde formațiunile de sare au fost grav afectate de inundație, iar subteranul este instabil.
În zona minei vechi, inundația a provocat o degradare a formațiunilor saline, aceasta fiind - acum - cea mai afectată și instabilă parte a subteranului. Senzorii instalați de Institutul pentru Fizică Pământului au înregistrat, pana în această dimineață, trei valuri de vibrații puternice.
Constantin Ionescu, Directorul INCDFP: ”Un semnal mai puternic a fost la 09:20, alt eveniment la 10:10 și altul la 18:07. Au fost evenimente mai puternice decât zgomotele normale.”
Sufuziunile – adică eroziunile din subteran ale formațiunilor de sare – s-au extins atât pe orizontală, cât și în adâncime. La suprafață, au apărut noi mici cratere, așa cum se vede în această simulare grafică. Și totuși, autoritățile dau asigurări – din nou – că fenomenul nu ar trebui să ne îngrijoreze.
Petres Sándor, Prefectul Județului Harghita: „Înseamnă că scade riscul prăbușirii dintr-o dată a întregii zone.”
Rămân însă în vigoare restricțiile impuse și chiar vor fi extinse. Cel puțin 20 de zile localnicii evacuați nu se vor putea întoarce în case și, în weekend, traficul rutier pe strada Salinei va fi restricționat. Autoritățile vor să prevină un aflux mare de turiști, mai ales că urmează sărbătoarea Rusaliilor.
Cei 8 experiți europeni, ajunși la Praid, caută soluții să evacueze apa sărata din mina nouă și din cea turistică.
Constantin Dan Dobrea, Directorul General al Salrom SA: „În acest moment apa acționează ca un tampon și în momentul în care vom scoate saramura, în ce ritm ar trebui a fi scoasă în așa fel încât să nu afectăm noi mai mult printr-un proces accelerat, un fenomen care ar putea afecta stabilitatea”.
Autoritățile au identificat trei locuri posibile pentru amenajarea unui lac artificial, unde să poată fi evacuată apa sărată din subteran. Între timp, se lucrează la devierea pârâului Corund.
Situația de pe șantier este în cotinua schimbare. Astăzi echipa de control a luat decizia să modifice amplasamentul și să mute locul prin care trebuiau să treacă unele conducte, pentru că peste noapte, a apărut o nouă zonă cu risc de prăbușire ridicat.
Pârâul Corund varsă în Târnava Mică o cantitate mare de sare, iar 50 de mii de oameni din zonă nu pot folosi pentru băut apa de la robinet. Cei de la Apele Române au at experți din Israel ca să găsească împreună o soluție pentru desalinizare.