Rusia nu dă informaţii oficiale despre românca arestată pentru spionaj. Reacţia MAE

Carina Țurcan
zdg.md

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat marţi că MAE nu are nicio comunicare oficială din partea autorităţilor ruse referitoare la românca acuzată în Rusia de spionaj în favoarea ţării noastre.

"Acum nu avem nicio comunicare oficială din partea autorităţilor ruse. Am încercat să obţinem de la ambasadorul rus o anumită clarificare, toată lumea merge doar pe ceea ce s-a prezentat în media. Până acum nu am avut niciun fel de solicitare, nici din partea Rusiei, nici din partea familiei, de asistenţă consulară din partea noastră", a precizat Meleşcanu, marţi, la Senat.

Carina Ţurcan a declarat luni pentru presa rusă că detenţia este o „încercare” peste care va trece şi că în acest moment „societatea este împotriva ei”. Ea este închisă acum în penitenciarul Lefortovo. Potrivit publicaţiei ruseşti, Ţurcan a cerut doar cărţi. Ea spune că în rest a fost bine tratată în penitenciar, dar acuză că o mare parte din informaţiile despre ea care au apărut în presa rusă au fost „în mod clar pregătite dinainte.”

„Înţeleg că am devenit parte dintr-un joc, că mecanismul funcţionează împotriva mea. Poţi închide un om, dar nu îl poţi frânge”, a mai spus Ţurcan.

Carina Ţurcan, care are în acest moment cetăţenie rusă şi română, a fost reţinută pe 14 iunie, despre arestul său aflându-se abia în data de 19 iunie, sub acuzaţia de spionaj în favoarea României şi riscă până la 20 de ani de închisoare. Carina Ţurcan, membră în Consiliul de istraţie al unei companii energetice din Rusia, a fost arestată la Moscova sub acuzaţia de spionaj în favoarea României, după cum a informat agenţia rusă de presă TASS, citând surse judiciare.

Citește și
Carina Țurcan
Informațiile secrete pe care Carina Țurcan le-ar fi oferit SIE din România
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Cazul româncei acuzată de spionaj în Rusia a ajuns la Putin. Ce informaţii ar fi dezvăluit
Cazul româncei acuzată de spionaj în Rusia a ajuns la Putin. Ce informaţii ar fi dezvăluit

Kremlinul a fost informat de cazul Carinei Ţurcan, femeia originară din Moldova, dar cu cetăţenie română, pe care serviciile ruseşti o anchetează pentru spionaj în favoarea ţării noastre.

Informațiile secrete pe care Carina Țurcan le-ar fi oferit SIE din România
Informațiile secrete pe care Carina Țurcan le-ar fi oferit SIE din România

Informațiile secrete pe care Carina Țurcan le-ar fi oferit SIE din România

Ce secrete ar fi dat Romaniei spioana arestata la Moscova. Relatia ei cu “bancherul lui Putin”
Ce secrete ar fi dat Romaniei spioana arestata la Moscova. Relatia ei cu “bancherul lui Putin”

Ce secrete ar fi dat Romaniei spioana arestata la Moscova. Relatia ei cu “bancherul lui Putin”

Recomandări
Trump anunță că este „posibil” ca SUA să se implice în războiul Israel-Iran și că Putin ar putea fi mediator
Trump anunță că este „posibil” ca SUA să se implice în războiul Israel-Iran și că Putin ar putea fi mediator

Preşedintele american a declarat duminică la ABC News că este „deschis” ideii ca Vladimir Putin să joace un rol de mediator în conflictul dintre Israel şi Iran, în care este „posibil” ca Statele Unite să se implice.

Iranul a lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Israelului, dar niciuna nu și-a atins ținta. IDF a zguduit Teheranul
Iranul a lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Israelului, dar niciuna nu și-a atins ținta. IDF a zguduit Teheranul

Armata israeliană afirmă că, duminică după-amiază, au fost lansate rachete din Iran, îndemnând cetățenii să se refugieze în zone protejate și să rămână acolo până la noi ordine.

„E deplorabil!”. Localnicii din județul Mureș, disperați. Se spală la lighean și speră ca Salina Praid să nu cedeze din nou
„E deplorabil!”. Localnicii din județul Mureș, disperați. Se spală la lighean și speră ca Salina Praid să nu cedeze din nou

Situația gravă de la Praid e departe de a se rezolva. De câte ori se vor produce prăbușiri în salină, râul Târnava Mică se va polua cu sare. Iar din această cauză, 40.000 de oameni din județul Mureș nu au apă curentă.