Rusia a declarat ca „personae non gratae” zece reprezentanţi ai Ambasadei României la Moscova

mae
MAE

Rusia a declarat ca „personae non gratae” zece reprezentanţi ai Ambasadei României la Moscova, reacţie la declararea personae non gratae de către România, la 5 aprilie, a 10 persoane care activau în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti.

"Ministerul Afacerilor Externe informează că Federaţia Rusă a declarat ca personae non gratae 10 persoane care activează în cadrul Ambasadei României la Moscova, aceasta fiind o reacţie la declararea personae non gratae de către România, la 5 aprilie 2022, a 10 persoane care activau în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti", potrivit unui comunicat al instituţiei, citat de News.

Reacția Moscovei la decizia României de a declara persona non grata 10 diplomați ruși

MAE reaminteşte că decizia autorităţilor române a avut la bază activităţile şi acţiunile celor 10 persoane, care au contravenit prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961.

MAE reiterează condamnarea fermă a agresiunii ilegale, nejustificate şi neprovocate a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi a crimelor de război şi a altor crime internaţionale comise în această ţară de către forţele ruse.

 

Citește și
MAE: 10 reprezentanți ai Ambasadei Federației Ruse în România au fost declarați persona non grata
MAE: 10 reprezentanți ai Ambasadei Federației Ruse în România au fost declarați persona non grata
Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Articolul face parte din:

Război în Ucraina, ziua 79. Zelenski își dorește să discute cu Putin „fără alți intermediari”

Citește și...
Război în Ucraina, ziua 79. Zelenski își dorește să discute cu Putin „fără alți intermediari”
Război în Ucraina, ziua 79. Zelenski își dorește să discute cu Putin „fără alți intermediari”

Știrile PRO TV v-au transmis în format LIVE TEXT cele mai importante informații cu privire la războiul declanșat de Rusia în Ucraina.  

MAE: 10 reprezentanți ai Ambasadei Federației Ruse în România au fost declarați persona non grata
MAE: 10 reprezentanți ai Ambasadei Federației Ruse în România au fost declarați persona non grata

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, marți, că autoritățile au decis declararea ca personae non gratae pe teritoriul României a 10 persoane care activează în cadrul Ambasadei Federației Ruse la București.

Ucraina l-a expulzat pe consulul rus la Odesa, în urma unei decizii similare luate de Moscova
Ucraina l-a expulzat pe consulul rus la Odesa, în urma unei decizii similare luate de Moscova

Guvernul ucrainean l-a declarat marţi persona non grata pe consulul rus la Odesa, după ce Moscova a decis luni expulzarea unui diplomat al ambasadei Ucrainei în Rusia, a anunţat Ministerul de Externe ucrainean, relatează agenţia EFE.

România expulzează un diplomat rus. Reacția venită din partea Moscovei
România expulzează un diplomat rus. Reacția venită din partea Moscovei

Ministerul Afacerilor Externe informează că autoritățile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat al Rusiei.

Rusia expulzează cinci diplomaţi polonezi şi acuză Varşovia că a îngheţat ele cu Moscova
Rusia expulzează cinci diplomaţi polonezi şi acuză Varşovia că a îngheţat ele cu Moscova

Rusia a anunţat vineri că va expulza cinci diplomaţi polonezi ca răspuns la o măsură similară luată de Polonia săptămâna trecută împotriva a trei diplomaţi ruşi declaraţi de Varşovia persona non grata, transmite agenţia EFE.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.