Românii au finanțat deficitul statului cu 22 miliarde de lei în ultimii doi ani jumătate. Dobânzile le plătesc însă tot ei

marcel bolos
Agerpres

Ministrul Finanţelor spune că titlurile de stat au fost mereu atractive atât pentru investitorii la început de drum, cât şi pentru cei experimentaţi, astfel că românii au investit în titluri de stat 22 miliarde de lei, din 2020 până în prezent.  

”Ministerul Finanţelor continuă emisiunile de titluri de stat pentru populaţie Fidelis şi derulează la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) o nouă ofertă de vânzare, în perioada 27 noiembrie – 15 decembrie. Aceasta este a 14-a ofertă de acest tip derulată prin intermediul pieţei de capital de Ministerul Finanţelor începând cu iulie 2020”, se arată într-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB), conform News.ro.

Prin intermediul precedentelor 14 oferte, Ministerul Finanţelor a atras de la populaţie, cumulat, 22 miliarde lei (4,5 miliarde euro).

„Titlurile de stat au fost mereu atractive atât pentru investitorii la început de drum, cât şi pentru cei experimentaţi, în funcţie de strategia lor şi de apetitul de risc. Siguranţa apitalului investit, faptul că titlurile de stat sunt garantate integral de către stat atât din punct de vedere al capitalului, cât şi al dobânzii aferente, au făcut românii să investească din 2020 până acum peste 22 miliarde lei. Venim cu o nouă ediţie ce oferă condiţii avantajoase, atât pentru titlurile în lei, cât şi pentru cele în euro. În plus, fapul că donatorii de sânge, eroii noştri nevăzuţi, vor beneficia de condiţii speciale, a devenit deja o tradiţie. Astfel, fiecare picătură de sânge devine o monedă de solidaritate, iar titlurile de stat devin simboluri ale generozităţii colective”, a declarat Marcel Boloş, ministrul Finanţelor.

Un adevăr uitat de politicieni când vorbesc de titlurile de stat: dobânzile sunt plătite tot de contribuabili

De la finele lui 2020 până în septembrie anul acesta datoria guvernamentală a României a crescut de la aproximativ 500 de miliarde de lei la nu mai puțin de 759 de miliarde de lei, dintre care 90 de miliarde de lei doar în primele nouă luni ale acestui an. 

Citește și
oameni pe strada
Domeniile care au tras în jos economia la începutul anului. Românii au fost mai cumpătați în anumite privințe

Datoria guvernamentală reprezintă suma totală a împrumuturilor făcute de stat pentru a acoperi deficitul bugetar (diferența dintre cheltuielile publice și venituri publice). Una dintre sursele de finanțare a deficitului bugetar este și împrumutul de la populație, prin titluri de stat achiziționate de persoane fizice. În ultima perioadă dobânzile oferite de stat populației sunt mai mari decât cele oferite băncilor. 

În final, însă, merită precizat că dobânzile la acele titluri de stat, la fel ca la nivelul întregii datorii guvernamentale, sunt plătite, evident, tot din banii contribuabililor și sumele nu sunt deloc mici. 

În 2020 statul român a plătit în contul dobânzilor la datoria guvernamentală peste 29 de miliarde de lei, în creștere masivă de la cele 18 miliarde plătite în anul precedent. 

Anul acesta, în doar primele nouă luni, dobânzile la datoria guvernamentală au costat 23,55 miliarde de lei, în creștere de la 20,9 miliarde de lei în perioada similară din anul precedent. 

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Domeniile care au tras în jos economia la începutul anului. Românii au fost mai cumpătați în anumite privințe
Domeniile care au tras în jos economia la începutul anului. Românii au fost mai cumpătați în anumite privințe

Economia României a avut în primul trimestru un avans modest de 0,3%, potrivit datelor oficiale. Considerată unul dintre motoarele economiei, industria a avut cea mai mare scădere, în timp ce agricultura a stagnat.

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.

Măsurile fiscale recomandate de FMI pentru reducerea deficitului. România trebuie să strângă 4 miliarde de euro în plus
Măsurile fiscale recomandate de FMI pentru reducerea deficitului. România trebuie să strângă 4 miliarde de euro în plus

FMI recomandă României o reformă fiscală complexă, concentrată pe mutarea poverii fiscale de pe muncă şi contribuţiile sociale către impozitele pe consum şi, într-o măsură mai mică, pe capital.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.