Românii au dat startul vacanței de 1 Mai cu trenuri arhipline și cozi pe autostradă. Aglomerație și nervi în drum spre mare

×
Codul embed a fost copiat

Cu trenul sau cu mașina, drumul spre litoral a fost unul al încercărilor. Chiar dacă cei de la CFR au suplimentat numărul de vagoane, trenurile au fost arhipline, iar biletele cu loc s-au dat instantaneu.

Nici cei care au plecat cu mașina nu se pot lăuda că au fost inspirați. Durata călătoriei s-a dublat din cauza ambuteiajelor.

S-a circulat bară la bară joi dimineața pe Autostrada Soarelui. Coloanele începeau de la intrare și se întindeau pe 20 de km. La 9 și jumătate traficul s-a blocat complet, după ce mai mulți șoferi nu au respectat distanța regulamentară și au intrat unii în alții.

Trei adulți și un copil au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportați la spital. Cel mic a fost preluat de un elicopter al poliției care supraveghea traficul.

Polițiștii au organizat razii pe drumul către mare

Tocmai pentru a preveni astfel de situații, agenții au organizat o razie la punctul de taxare de la Fetești.

Citește și
Politie
Tragedie de 1 Mai. Un bărbat a murit strivit de tractor într-o pădure. El făcea lucrări pentru Ocolul Silvic Soveja

Comisar-șef Bogdan Oproiu, șeful Direcției Rutiere: „În această perioadă acționează zilnic în medie 1400 de polițiști rutieri, cu 400 de aparate radar, dar și echipamente pentru depistarea și scoaterea din trafic a șoferilor băuți sau aflați sub influența substanțelor psihoactive.”

Un șofer și-a stricat vacanța pentru că a băut, spune el, cu o seară înainte.

Reporter: „De la ce credeți că a ieșit?”

Șofer: „Nu am băut azi, am băut ieri. Nu a ieșit mult, a rămas puțin, dar mergem la sânge.”

Cozi de 4 kilometri au fost și la punctul de trecere a frontierei de la Giurgiu. Pe podul aflat în reparații s-a circulat pe un singur sens, iar asta a făcut ca timpul de traversare să ajungă la o oră.

Aglomerație în gări înainte de vacanța de 1 Mai

Nici în Gara de Nord nu a fost o fericire. Vacanța de 1 Mai a început pentru mulți pe peron. Cele mai aglomerate rute au fost București - Constanța și București - Brașov, dovadă că biletele s-au epuizat rapid.

Călător: „Putem să plătim biletul în tren?”

Controlor: „Plătiți, dar prețul e mai mare în tren, nu e ca la casa de bilete. 135 până la

Constanța.”

Controlor: „Calculatorul nu mai poate emite bilet, chiar dacă vrea casiera, nu-i mai permite sistemul. În momentul de față trenul e plin 100%. Și către munte, și către mare, trenul e 100%. Cei care mai vor să cumpere bilete trebuie să plătească biletul în tren, care este mai mare, undeva la 40%, și bineînțeles, să stea în picioare.”

Cu gândul deja la plajă, pentru mulți nu au mai contat aceste detalii.

Turiști: „Suntem foarte fericiți, plecăm cu clasa la Constanța. Să ne distrăm, să mergem la mare, să ne bronzăm, mai pe seară mergem să... nu zic ce să facem.”

Reporter: „Până când stați?”

Turiști: „Până pe 4 și nu am găsit bilet de întoarcere, vedem noi ce facem.”

Turiști: „Mergem în Vama Veche. Mai întâi ne așezăm și noi, mâncăm ceva, apoi luăm autobuzul către Vama și mergem acolo prin cluburi. Doamne ferește să bem ceva, dar de distrat vrem să ne distrăm.”

Deși CFR a suplimentat vagoanele, compania se confruntă cu o lipsă acută de personal. Potrivit angajaților, multe trenuri circulă cu un singur conductor, deși, în mod normal, ar fi nevoie de doi sau chiar de trei.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Românii care au tras „lozul norocos” de 1 Mai: „Cel mai bun loc pe care îl puteam alege”
Românii care au tras „lozul norocos” de 1 Mai: „Cel mai bun loc pe care îl puteam alege”

Loz câștigător și pentru cei care au plecat spre munte. Prima zi a vacanței de 1 Mai a fost neobișnuit de liniștită și cei mai mulți chiar asta își doreau.

Tragedie de 1 Mai. Un bărbat a murit strivit de tractor într-o pădure. El făcea lucrări pentru Ocolul Silvic Soveja
Tragedie de 1 Mai. Un bărbat a murit strivit de tractor într-o pădure. El făcea lucrări pentru Ocolul Silvic Soveja

Un bărbat de 42 de ani a murit de 1 Mai, după ce a fost prins sub un tractor, în timp ce făcea lucrări într-o pădure din judeţul Vrancea.

Mesaje de 1 Mai: Între tradiție, mici și nostalgia zilelor libere, vezi cele mai amuzante urări pentru această zi
Mesaje de 1 Mai: Între tradiție, mici și nostalgia zilelor libere, vezi cele mai amuzante urări pentru această zi

Descoperă cea mai savuroasă colecție de mesaje pentru 1 Mai, perfecte pentru a-ți impresiona prietenii, familia sau colegii! De la urări tradiționale la glume despre grătare și relaxare, alege un mesaj potrivit.

 

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.