România, printre statele cu cele mai scăzute rate de ocupare a forței de muncă din UE. Care sunt cei mai importanți factori

oameni pe strada
Getty

România este printre ţările cu cele mai scăzute rate de populaţie activă în muncă din Uniunea Europeană (66%), cu vârstă de 15 - 64 de ani, în comparaţie cu media europeană de 74%, în anul 2023, relevă datele Fundaţiei Friedrich Ebert România.

În cadrul acestei rate deja reduse de populaţie activă, România înregistrează o proporţie mai mare de persoane neangajate comparativ cu majoritatea statelor-membre, „Această situaţie are la bază mai mulţi factori, printre care se numără rata ridicată a emigraţiei în rândul populaţiei apte de muncă în special după intrarea României în UE, populaţie inactivă din motive medicale, invaliditate sau dizabilitate, scăderea natalităţii în deceniile de după 1989 şi fenomenul de îmbătrânire a populaţiei", notează sursa citată.

Câți cetățeni muncesc în alte state europene

Oficiul european de statistică (Eurostat) arată că dintre cei 12,2 milioane de rezidenţi români cu vârste între 15 şi 64 de ani, aproximativ 8,06 milioane sunt consideraţi populaţie activă pe piaţa muncii, echivalentul a două treimi (66%) din totalul populaţiei, semnificativ sub media UE27 de 74%. Spre comparaţie, în Suedia populaţia activă atinge 84%, iar în Polonia şi Bulgaria depăşeşte 70%.

„Conform definiţiei Eurostat, populaţia activă este compusă din două categorii: populaţia ocupată, care desfăşoară activităţi generatoare de bunuri sau servicii, şi populaţia în şomaj, care caută un loc de muncă. Dintre cei 8.06 milioane de români în populaţia activă în anul 2023, doar 6,5 milioane de persoane erau angajate în locuri de muncă oficiale, restul fiind oameni cu activităţi neremunerate sau lucrători pe cont propriu. Astfel, rata de ocupare a persoanelor cu vârste între 15 şi 64 de ani din întreaga populaţie a României a fost de 54%, semnificativ sub media europeană de 60%. În topul clasamentului se află Suedia şi Germania, cu peste 70% din populaţia în această categorie având locuri de muncă oficiale, în timp ce Bulgaria, Polonia şi Spania se situează la aproximativ 60%", consemnează Monitorul Social, un proiect al federației.

Câți lucrători casnici sunt

De asemenea, diferenţa dintre populaţia angajată într-un loc de muncă oficial şi totalul populaţiei active este dată de populaţia ocupată, dar neangajată, după cum reiese din definiţia Eurostat.

Citește și
neti sandu
Horoscop 16 ianuarie 2025, cu Neti Sandu. O zodie poate avea un interviu, a găsit un job care i se potrivește

Astfel, în rândul acestei populaţii intră şi lucrătorii casnici neremuneraţi (peste 200.000 de persoane în România), aproape o cincime din totalul lucrătorilor casnici neremuneraţi consideraţi ocupaţi din întreaga Uniune Europeană.

Raportul de specialitate arată, totodată, că populaţia ocupată acoperă şi lucrătorii pe cont propriu, de aproximativ 840.000 de persoane în România.

O cercetare anterioară a Monitorului Social a evidenţiat că această categorie este dominată, în România, de către agricultorii de subzistenţă, aproximativ 70% dintre aceştia aflându-se în risc de sărăcie în anul 2021.

Cifrele Eurostat arată că, la nivelul anului 2014, numărul lucrătorilor casnici neremuneraţi era de 891.000, iar în anul 2023 numărul acestora devenise 209.000. La fel, numărul angajaţilor oficial a crescut din anul 2014, când era 5,8 milioane, la 6,5 milioane în anul 2023. "Această dinamică reflectă o traiectorie pozitivă a pieţei muncii în România, chiar dacă cifrele actuale încă ascund vulnerabilităţi importante şi aproape unice în Uniunea Europeană", notează sursa citată.

Populaţia activă include toate persoanele din categoria de vârstă ce asigură forţă de muncă disponibilă pentru producerea de bunuri şi servicii în ţară, indiferent dacă această muncă este remunerată sau nu, conform Eurostat.

Populaţia inactivă include, în general, persoane aflate în sistemul de educaţie sau formare profesională neremunerată, pensionari anticipaţi, indivizi cu boli sau dizabilităţi şi persoane care îngrijesc neplătit rude sau persoane cu nevoi speciale.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Horoscop 6 februarie 2025, cu Neti Sandu. O zodie poate bate palma cu un angajator și să înceapă un nou job
Horoscop 6 februarie 2025, cu Neti Sandu. O zodie poate bate palma cu un angajator și să înceapă un nou job

Horoscop 6 februarie 2025, prezentat de Neti Sandu la Știrile PRO TV. O zi foarte bună. O să ne vedem de interesul nostru, o să știm ce pârghii să folosim, dar nu-i vom neglija nici pe cei din jurul nostru.  

Horoscop 16 ianuarie 2025, cu Neti Sandu. O zodie poate avea un interviu, a găsit un job care i se potrivește
Horoscop 16 ianuarie 2025, cu Neti Sandu. O zodie poate avea un interviu, a găsit un job care i se potrivește

Horoscop 16 ianuarie 2025, prezentat de Neti Sandu la Știrile PRO TV. O zi condimentată. O să trebuiască să fim pe fază ca să ne descurcăm c-apar obstacole la tot pasul și nu vrem să pierdem timpul, ci să mergem direct la țintă.  

Horoscop 27 noiembrie 2024, cu Neti Sandu. O zi cu rezolvări pentru zodii
Horoscop 27 noiembrie 2024, cu Neti Sandu. O zi cu rezolvări pentru zodii

Horoscop 27 noiembrie 2024, prezentat cu Neti Sandu la Știrile PRO TV. O zi cu rezolvări. O să ne dam interesul sa fim prompți în replică și să nu lăsăm să treacă pe lângă noi o oferta de job, de casa, de mașină, că poate fi șansa voastră.  

Ce joburi ți se potrivesc dacă preferi să lucrezi independent
Ce joburi ți se potrivesc dacă preferi să lucrezi independent

Când aplici pentru un job, mai ales dacă ești la începutul carierei, una dintre întrebările tipice din interviu de angajare va fi: „Preferi să lucrezi independent sau în echipă?”.

 

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.