Româncă găsită moartă pe o plajă din Italia, la Rimini. Moartea misterioasă a femeii de 36 de ani

Poliție Italia
Shutterstock

O româncă de 36 de ani a fost găsită moartă, pe o plajă din Italia. Moartea femeii este deocamdată un mister, cel puțin până când va fi finalizată expertiza medico-legală.

Cadavrul femeii a fost descoperit de două persoane care au ieșit la plimbare, joi dimineață, pe plaja acoperită de un strat de zăpadă. Zona unde a fost descoperită românca de 36 de ani decedată se află în localitatea Rimini, regiunea Emilia-Romagna.

Potrivit publicației Corriere della Sera, femeia decedată, îmbrăcată în haine închise la culoare, a fost găsită în dreptul stabilimentului Bagno Bela Burdela, de-a lungul promenadei San Salvador.

Echipele de intervenție și criminaliștii au ajuns imediat la fața locului, iar medicii au constatat decesul.
Cadavrul nu prezenta semne de violență, și polițiștii nu cred că au mai fost implicate și alte persoane, arată sursa citată.

Nu există o ipoteză clară cu privire la cauzele decesului, iar anchetatorii merg atât pe varianta unui accident, cât și a unei sinucideri. Femeia nu avea acte de identitate, dar polițiștii au verificat baza de date cu persoane dispărute și au stabilit identitatea româncei, a cărei dispariție fusese semnalată cu câteva ore mai devreme. Cauza exactă a decesului va fi stabilită de abia după necropsie.

Citește și
Poliție Italia
O femeie și-a ucis soacra, s-a așezat pe cadavru și și-a aprins o țigară: “Nu o mai am”
Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Trei persoane, inclusiv o româncă, arestate după ce au bătut şi jefuit o femeie la Florenţa | Video
Trei persoane, inclusiv o româncă, arestate după ce au bătut şi jefuit o femeie la Florenţa | Video

Trei persoane, inclusiv o femeie din România, au fost arestate marţi în Italia după ce o comerciantă "străină" a fost bătută cu brutalitate în locuinţa sa din Florenţa şi forţată să predea atacatorilor încasări de peste 20.000 de euro, scrie ANSA.

O femeie și-a ucis soacra, s-a așezat pe cadavru și și-a aprins o țigară: “Nu o mai am”
O femeie și-a ucis soacra, s-a așezat pe cadavru și și-a aprins o țigară: “Nu o mai am”

O femeie din Italia, în vârstă de 32 de ani, a fost arestată pentru omor calificat, după ce și-a ucis soacra. Apoi, ea s-a așezat pe cadavrul soacrei și și-a aprins o țigară.

Un român a vrut să iasă din țară cu mașina sa de 35.000 euro, dar a rămas fără ea. Ce le-a mărturisit polițiștilor
Un român a vrut să iasă din țară cu mașina sa de 35.000 euro, dar a rămas fără ea. Ce le-a mărturisit polițiștilor

Un autoturism în valoare de 35.000 de euro care era dat în urmărire de autorităţile din Italia a fost descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.

O italiancă a fost legată de scaun într-un avion. Ce făcuse femeia
O italiancă a fost legată de scaun într-un avion. Ce făcuse femeia

O femeie din Italia a ajuns să fie legată de scaun în timpul unui zbor, după ce a atacat membrii echipajului.

Povestea unui român exploatat în Italia. „Mi-au dat 50 de euro pe patru luni și mi-au încărcat cartela”
Povestea unui român exploatat în Italia. „Mi-au dat 50 de euro pe patru luni și mi-au încărcat cartela”

Un român în vârstă de 45 de ani, muncitor în Italia, care trăiește într-o clădire părăsită situată la marginea râului Crati, povestește că a muncit timp de patru luni de zile și a fost plătit, în final, cu doar 50 de euro și o încărcare a cartelei.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.