Record de absolvenți înscriși la examenul de rezidențiat. Cum explică ministerul numărul mic de locuri, în plină criză

×
Codul embed a fost copiat

Număr record de absolvenți de medicină înscriși anul acesta la concursul pentru rezidențiat, care a avut loc duminică. Peste 12.500 de absolvenți s-au bătut pentru un loc în sistemul medical.

 

Ministrul Sănătății promite că toți cei care promovează examenul își vor găsi un loc de muncă și vor avea posibilitatea să se formeze într-o specialitate.

Cseke Attila a mai spus și că va exista posibilitatea unei suplimentări ulterioare, dacă la examenul de duminică se vor obține note mari.

La specializarea anestezie și terapie intensivă, de exemplu, în București, Cluj și Timișoara, anul acesta sunt mai puține locuri decât în sesiunea de rezidențiat de anul trecut.

Citește și
rezidentiat 2021
Rezidențiat 2021. Centrele în care se va organiza examenul

În Capitală, locurile sunt aproape la jumătate. La fel și la specialitatea boli infecțioase, unde în București sunt cu 62% mai puține locuri ca în 2020.

Asta, în condițiile în care suntem în plină criză sanitară.

Viorel Scripcariu, rector UMF Iași: ”Numărul locurilor pentru rezidențiat a scăzut la anumite specialități care sunt absolut necesare în această perioadă: boli infecțioase, terapie intensivă, epidemiologie, ceea ce este în mod absolut greu de interpretat”.

 

În funcție de rezultate, ministerul va suplimenta numărul de locuri

 

Levente Vass, secretar de stat Ministerul Sănătății: ”Dacă noi am fi scos pe nevoia reală locuri pe specialitățile deficitare am fi luat șansa copiilor care nu vor aceste specialități. Vor oftalmologie sau la ORL, să mai aibă posibilitatea să aleagă aceste posturi”.

Cele mai multe șanse le au cei care s-au înscris la chirurgie generală, unde sunt 175 de locuri și medicină de urgență- 200 de locuri.

Cseke Attila, ministrul Sănătății: ”În funcție de rezultatul examenului, există posilitatea legală a Ministerului Sănătății de a mai suplimenta pe specialitățile deficitare acest număr de locuri și posturi”.

A fost bine, au fost multe emoții. Toți am fost panicați, dar am fost asigurați de minister că locurile vor fi suplimentate”.

Sincer, mi s-a părut un nivel de dificultate destul de greu, să zic așa. Nu sunt sigur pe foarte multe, dar sper că intuiția mea clinică o să mă îndrume spre un rezultat bun”.

Nu m-am pregătit foarte mult, că am și lucrat”.

Cei mai mulți au ales să dea rezidențiatul în Capitală.

Anul acesta am avut un record de participanți la examen, peste 12.000. Bătălia cea mai mare se dă pentru domeniul farmaceutic, unde sunt patru pe loc. Apoi pentru stomatologie - doi pe loc și medicină, cu 1,5 candidați pe loc.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Rezidențiat 2021. Ce punctaj trebuie sa obțină medicii pentru a promova
Rezidențiat 2021. Ce punctaj trebuie sa obțină medicii pentru a promova

Ministerul Sănătății va organiza duminică, 21 noiembrie, un concurs de intrare în rezidențiat pe post și rezidențiat pe loc în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie.

Rezidențiat 2021. Centrele în care se va organiza examenul
Rezidențiat 2021. Centrele în care se va organiza examenul

Ministerul Sănătății va organiza concursul de intrare în Rezidențiat în data de 21 noiembrie 2021.

Rezidențiat, noiembrie 2021. Totul despre examene
Rezidențiat, noiembrie 2021. Totul despre examene

Rezidențiat, noiembrie 2021. Concursul de Rezidențiat 2021 se desfășoară în acest an în 21 noiembrie.

Recomandări
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu şi-a luat rămas-bun de la handbal, cu lacrimi și zâmbete. Mii de fani i-au fost alături | FOTO
Cristina Neagu şi-a luat rămas-bun de la handbal, cu lacrimi și zâmbete. Mii de fani i-au fost alături | FOTO

Cristina Neagu a sărbătorit, duminică, cei 25 de ani de carieră în handbal, în cadrul unei gale internaţionale grandioase la care au contribuit mii de fani şi colege de la echipele la care a jucat.