Razie de amploare în Portul Constanța. Poliţia caută persoane date în urmărire

port constanta
Shutterstock

O razie de amploare are loc, joi, în Portul Constanţa, unde poliţiştii caută persoane date în urmărire.

 

„În această dimineaţă, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa desfăşoară o razie de amploare în Portul Constanţa, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică. De asemenea, acţiunea are ca scop legitimarea persoanelor şi depistarea celor date în urmărire”, anunţă, joi, IPJ Consranţa.

De asemenea, se urmăreşte degajarea drumurilor publice din incinta portului, parţial blocate de autocamioane aflate în staţionare, şi dirijarea acestora către locurile de parcare special amenajate, a mai precizat sursa citată.

Poliţiştii anunţă că la această razie participă angajaţi din structurile de ordine publică, investigaţii criminale, precum şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

Acţiunea se desfăşoară cu sprijinul poliţiştilor de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Constanţa, precum şi al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanţa şi specialiştilor din cadrul Companiei Naţionale istraţia Porturilor Maritime Constanţa.

Citește și
inchisoare
Razie într-un penitenciar, într-un dosar de trafic de droguri. Opt deţinuţi suspectaţi că au procurat şi au vândut droguri
Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Razie de amploare în București. 12 persoane au rămas fără permis și două au fost prinse drogate la volan
Razie de amploare în București. 12 persoane au rămas fără permis și două au fost prinse drogate la volan

Au fost controale de amploare sâmbătă noapte pe străzile din București.  

Razie într-un penitenciar, într-un dosar de trafic de droguri. Opt deţinuţi suspectaţi că au procurat şi au vândut droguri
Razie într-un penitenciar, într-un dosar de trafic de droguri. Opt deţinuţi suspectaţi că au procurat şi au vândut droguri

Mai multe percheziții au avut loc, miercuri, în patru judeţe, inclusiv într-un penitenciar, la persoane cercetate pentru trafic de droguri.

 

Razie în București și Ilfov. 200 de şoferi au fost amendaţi, iar 11 s-au ales cu dosare penale
Razie în București și Ilfov. 200 de şoferi au fost amendaţi, iar 11 s-au ales cu dosare penale

Aproape 200 de şoferi au fost amendaţi sâmbătă seară în Bucureşti şi Ilfov după ce au fost prinşi încălcând legea.

Razie în Capitală. Polițiștii si inspectorii RAR au luat la control șoferii. 18 au fost sancționați
Razie în Capitală. Polițiștii si inspectorii RAR au luat la control șoferii. 18 au fost sancționați

18 șoferi au rămas sâmbătă seară fără certificatele de înmatriculare ale mașinilor, în urma unei acțiuni a polițiștilor, în Capitală.

Razie și campanie de conștientizare în Prahova. Ce fel de fotografii le-au arătat polițiștii șoferilor sancționați
Razie și campanie de conștientizare în Prahova. Ce fel de fotografii le-au arătat polițiștii șoferilor sancționați

Polițiștii din Prahova au ținut seama de forța imaginilor șocante într-o razie pe care au făcut-o, joi, pe DN1B, la Valea Călugărească.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.