Radu Theodoru, generalul acuzat de trădare, dezvăluiri despre discuții cu Călin Georgescu: „Vor să ne lege pe noi”

×
Codul embed a fost copiat

Acuzații extrem de grave la adresa mai multor persoane. Șase dintre ele sunt deja reținute de procurorii DIICOT, pentru trădare și constituire a unui grup infracțional organizat.

Două dintre ele s-ar fi întâlnit cu oficiali ruși de la Moscova pentru a prelua puterea în România, susțin anchetatorii. Printre suspecți este și generalul în retragere Radu Theodoru, în vârstă de 101 ani.

Radu Theodoru, general maior în retragere: „Trebuia să avem niște discuții cu domnul Călin Georgescu care s-au amânat mereu, pentru că noi nu putem ignora opinia publică, ori opinia publică este total ostilă contra victoriei cu domnii de la DIICOT, sau cum zici tu. Atunci când sute de mii de oameni îl susțin (pe Călin Georgescu), Vlad Țepeș care are ca program schimbarea radicală a actualului sistem, prin mijloace democratice, nu vreau să curgă un strop de sânge și nu vreau să se spargă un geam. Adică vreau o schimbare civilizată în care ei să înțeleagă, dar nu înțeleg, nu înțeleg pentru că sunt cu... dacă pleacă de la butoane, se duc singuri la pușcărie. Și atunci, au inventat asta, vor să ne lege pe noi, Vlad Țepeș, de ce se întâmplă cu Călin Georgescu”.

Gruparea era formată din șase persoane, iar procurorii DIICOT cercetează fapte care s-au petrecut încă din anul 2023. Indivizii sunt acuzați de trădare și de constituire a unui grup infracțional organizat. În plus, doi dintre membrii acestei organizații ar fi călătorit, potrivit anchetatorilor, în Moscova, în luna ianuarie, ca să discute cu persoane ce le-ar fi putut ajuta în demersul lor de preluare a puterii de stat în România. Organizația lor era organizată cu norme destul de clar trasate și anume funcționa ca o structură de tip militar, cu eșaloane de conducere, iar imaginea lor era reprezentată prin generalul-maior în retragere Radu Theodoru, acum în vârstă de 101 ani. Indivizii ar fi plănuit să scoată România din NATO, să schimbe numele țării din România în Republica Populară Română, să schimbe chiar Constituția, imnul, dar și drapelul țării.


În plus, ar fi urmărit să îndemne populația la un miting masiv, la finalul căruia să pătrundă peste guvernanți în clădirea guvernului și plănuiau să le dea acestora un ultimatum de două ore ca să părăsească pașnic această clădire, apoi să își instaleze propriile ministere și să își pună în funcții propriilor oameni. Ar fi plănuit să îi dea afară pe toți guvernanții, de la cea mai importantă funcție, până chiar la oamenii de serviciu. Practic, ar fi vrut să pornească un soi de revoluție populară, acuză procurorii DIICOT. Ieri au fost organizate mai multe percheziții în București, în Giurgiu, dar și în alte județe din țară, la finalul cărora șase persoane au fost reținute. Chiar în aceste momente se judecă dacă acestea să fie arestate preventiv sau să fie plasate, o parte dintre ele în arest la domiciliu.

Citește și
Abuz ieșit din comun. Un oltean a sunat de 9.544 de ori la 112
Directorul STS: Accesul cetăţenilor la 112 va fi diversificat, inclusiv prin servicii multimedia
Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Ce este Comandamentul „Vlad Țepeș”, condus de un general de 101 ani și acuzat de DIICOT că plănuiește o lovitură de stat
Ce este Comandamentul „Vlad Țepeș”, condus de un general de 101 ani și acuzat de DIICOT că plănuiește o lovitură de stat

Ce este „Comandamentul Vlad Țepeș”, gruparea a cărei lideri au fost reținuți de DIICOT și acuzați că plănuiau o lovitură de stat. Care sunt obiectivele grupării și ce revendicări au, potrivit site-ului oficial.  

Directorul STS: Accesul cetăţenilor la 112 va fi diversificat, inclusiv prin servicii multimedia
Directorul STS: Accesul cetăţenilor la 112 va fi diversificat, inclusiv prin servicii multimedia

Directorul STS, general Ionel Sorin Bălan, a anunţat că accesul cetăţenilor la serviciul 112 va fi diversificat, inclusiv prin servicii multimedia, care includ şi apeluri video în timp real.

 

Organizaţia vizată de DIICOT pentru trădare este Comandamentul Vlad Ţepeş. General în retragere de 101 ani, suspect în dosar
Organizaţia vizată de DIICOT pentru trădare este Comandamentul Vlad Ţepeş. General în retragere de 101 ani, suspect în dosar

Cele şase persoane reţinute de DIICOT pentru trădare şi legături cu agenţi ai Rusiei sunt membri ai organizaţiei Comandamentul ''Vlad Ţepeş", au declarat surse pentru Știrile PROTV.

Recomandări
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.