Primul protest din 2025. Polițiștii din toată țara ies în stradă. Sunt nemulțumiți că Guvernul le-a tăiat din venituri

Polițiștii continuă protestele pentru majorarea salariilor. 20.000 de oameni ai legii amenință că vor demisiona
Facebook / Sindicatul Europol

Polițiștii se pregătesc de proteste în București și mai multe județe, după ce veniturile le-au scăzut ca urmare a aplicării controversatei ordonanțe „trenuleț”.

Sindicatul Poliţiştilor Sidepol va protesta, miercuri, în mai multe judeţe şi în Bucureşti și a anunțat, marți seară, calendarul formelor de protest adoptate de filiale pentru ziua de miercuri, transmite news.ro.

Astfel, la Ialomiţa va avea loc un protest în faţa Inspectoratului Judeţean de Poliţie cu blocarea activităţii, La Constanţa poliţiştii vor picheta sediul IPJ la ora 12.00, dar nu anunţă blocarea activităţii.

La Buzău şi în Capitală este programată câte o acţiune de donare de sânge, dar şi pichetarea sediilor.

Dolj, Arad şi Călăraşi - greva japoneză şi manifestare solidaritate cu colegii de la Ialomiţa prin ieşirea în faţa subunităţilor de poliţie, aplicare avertisment şi refuz de a lucra suplimentar! Prahova, Ilfov, Dâmboviţa, Timiş, Vâlcea, Giurgiu, Braşov, Bacău, Teleorman, Argeş, Cluj, Bihor, Caraş-Severin, Vrancea - aplicare avertisment, refuz de a lucra suplimentar şi participare masiva la protestul organizat perioada următoare la Bucureşti‼”, anunţă sindicalişii, într-un mesaj pe Facebook.

Reprezentanţii poliţiştilor au transmis şi lista de solicitări:

Opriţi bătaia de joc la adresa siguranţei naţionale!!!

Respectaţi angajaţii sectorului de apărare, ordine publică şi securitate naţională!!!”

De asemenea, sindicaliştii anunţă că măsurile vor continua până când îşi vor recăpăta drepturile.

Nemulţumirea sindicaliştilor vizează prevederile aşa-numitei ”Ordonanţe trenuleţ” prin care reclamă că li s-au redus drastic veniturile prin neplata sporului pentru orele lucrate în zile de sâmbete, duminici şi sărbători legale.

Sindicatul Europol a explicat recent că, prin adoptarea OUG ”trenuleţ”, ”poliţiştii vor pierde 1.170 de lei net din salariu în luna ianuarie 2025, doar pentru eliminarea majorării pentru orele lucrate în zilele nelucrătoare”.

Aceasta este o pierdere semnificativă pentru EXCLUSIV poliţiştii operativi, care se reflectă direct asupra motivaţiei şi condiţiilor de muncă. (...) Este clar că nu vorbim despre „îngheţarea” salariilor în cazul poliţiştilor, ci de veritabile tăieri care pot fi comparate cu cele din 2010, când salariile au fost tăiate cu 25%. Din acest motiv, vom avea nevoie de participarea tuturor poliţiştilor pentru aplicarea formelor de protest pe care le vom identifica. Doar prin presiune vom determina Guvernul şi MAI să elimine acest abuz de a nu plăti orele prestate de poliţişti în zilele de repaus şi de sărbători legale”, au transmis şi sindicaliştii Europol.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Proteste la Bratislava împotriva premierului slovac. ”Fico, mută-te la Moscova!”
Proteste la Bratislava împotriva premierului slovac. ”Fico, mută-te la Moscova!”

Susţinători slovaci ai Ucrainei, care în curând va intra în cel de-al patrulea an de război declanşat de invazia Rusiei, au manifestat la Bratislava împotriva premierului Robert Fico, scandând "Slovacia este Europa!", "Ne-am săturat de Rusia!".

„Miroase a trădare”. Proteste în Slovacia, după ce premierul Fico s-a întâlnit cu Putin la Moscova. FOTO & VIDEO
„Miroase a trădare”. Proteste în Slovacia, după ce premierul Fico s-a întâlnit cu Putin la Moscova. FOTO & VIDEO

Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, şi-a atras critici din întreaga Europă, dar şi din partea propriului popor după vizita sa surpriză la Moscova, duminică, unde a avut discuţii faţă în faţă cu Vladimir Putin.

Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă la Belgrad. Proteste față de liderii Serbiei, după tragedia din gara Novi Sad
Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă la Belgrad. Proteste față de liderii Serbiei, după tragedia din gara Novi Sad

Zeci de mii de persoane au manifestat duminică, la Belgrad, pentru a le cere liderilor sârbi să îşi asume responsabilităţile în dosarul prăbuşirii acoperişului gării din Novi Sad. 

A 12-a noapte de proteste în capitala Georgiei. Mii de manifestanți pro-UE scandează împotriva guvernului
A 12-a noapte de proteste în capitala Georgiei. Mii de manifestanți pro-UE scandează împotriva guvernului

Mii de georgieni pro-UE s-au adunat luni în faţa clădirii Parlamentului de la Tbilisi pentru o a 12-a noapte consecutivă de proteste împotriva guvernului, acuzat că a renunţat la ambiţiile europene ale ţării şi de derivă autoritară pro-rusă.

„Rușilor”, „Sclavilor”. Proteste violente în Georgia după ce guvernul a amânat negocierile pentru aderarea la UE până în 2028
„Rușilor”, „Sclavilor”. Proteste violente în Georgia după ce guvernul a amânat negocierile pentru aderarea la UE până în 2028

Poliţia antirevoltă georgiană a tras cu gaze lacrimogene în noaptea de joi spre vineri asupra manifestanţilor care protestau faţă de decizia guvernului de a amâna negocierile de aderare la Uniunea Europeană până în 2028, relatează AFP şi Reuters.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.