Protest SANITAS în Piața Victoriei. Ce numulțumiri au sindicaliștii din Sănătate

protest sanitas, piata victoriei
Agerpres

Mii de sindicaliști din Sănătate au protestat, miercuri, în Piața Victoriei. Oamenii au fost aduși cu autocare din toată țara.

UPDATE: Protestatarii au cerut vouchere de vacanță asigurate de la bugetul de stat și eliminarea din lege a plafonului de 30% care limitează acordarea sporurilor.

În plus, s-au plâns de încălcarea prevederilor din Legea salarizării și de lipsa dialogului social.

Știrea inițială

Sindicaliştii suflă în vuvuzele şi agită pancarte pe care scrie "Eroi în pandemie, sclavi în civilie", "Fie pace sau război, greul îl ducem tot noi", "Pensii speciale voi vă daţi, Legea 153 nu o respectaţi", "Stabilirea sporului de condiţii prin raportare la salariul de bază aflat în plată", scrie Agerpres.

Încălcarea ”sistemică” a prevederilor din Legea salarizării şi lipsa dialogului social sunt principalele revendicări ale sindicaliştilor, potrivit news.ro.

Citește și
Federaţia Sanitas România
Sanitas acuză că personalul medical din România nu a avut aceleaşi beneficii ca salariaţii din Sănătate din alte state ale UE

”Federaţia SANITAS din România organizează, miercuri, 15 iunie 2022, un miting de protest la care şi-au anunţat participarea peste 10.000 de membri SANITAS din toată ţara, angajaţi în sistemul public de sănătate şi în cel de asistenţă socială”, anunţă sindicaliştii, într-un comunicat de presă.

Revendicările Federaţiei SANITAS

1. Aplicarea corectă şi în totalitate a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru toate drepturile salariale cuvenite angajaţilor din Sănătate şi din Asistenţă socială: creşterea salariilor de bază, aplicarea sporurilor şi plata gărzilor la salariul de bază aflat în plată etc.;

2. Asigurarea finanţării voucherelor de vacanţă de la bugetul de stat, pentru angajaţii din Sănătate;

3. Eliminarea din Legea-cadru nr 153/2017 a plafonului de 30% care limitează acordarea sporurilor, compensaţiilor, primelor, indemnizaţiilor şi a altor drepturi salariale pentru angajaţii din Sănătate şi Asistenţă socială;

4. Rediscutarea cu partenerii sociali a obiectivelor asumate de autorităţi prin PNRR în ceea ce priveşte buna guvernanţă în sectorul public, cel puţin cele referitoare la principiile care vor sta la baza reformei sistemului public de salarizare.

Programul protestului SANITAS

• 10.00 – 11.00: adunare publică în Piaţa George Enescu

• 11.00: deplasarea coloanei de membri SANITAS până în Piaţa Victoriei

• 12.00 – 13.00: protest în Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului

”În ultimii doi ani, guvernele României au încălcat sistematic Legea salarizării prin blocarea creşterilor salariale. Decizia a lovit în categoriile de angajaţi cu cele mai mici salarii din sistem: infirmieri, brancardieri, îngrijitori, personal TESA, personal auxiliar, personal tehnic etc. De cel puţin patru ani, aceiaşi guvernanţi alimentează inechitatea generată de calcularea sporurilor în sistemul de sănătate şi în cel de asistenţă socială”, a declarat Leonard Bărăscu, preşedintele Federaţiei SANITAS.

Potrivit acestuia, majoritatea categoriilor profesionale au sporul pentru condiţii de muncă aplicat la salariul din 2018 şi acelaşi mod de calcul se aplică şi pentru celelalte tipuri de sporuri – cel pentru munca de noapte, pentru munca în zilele de sâmbătă, duminică şi în sărbătorile legale, precum şi pentru plata gărzilor.

”Este o încălcare gravă a principiilor de drept al muncii. Dacă ai un salariu de bază în plată, toate celelalte drepturi salariale trebuie să se raporteze la el! Nu cerem nimic în plus faţă de ce prevede legea! Vrem ca oamenilor pe care îi reprezentăm să li se recunoască valoarea muncii şi să fie trataţi corect şi echitabil din punct de vedere salarial”, a mai afirmat preşedintele Federaţiei SANITAS.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Reprezentanţii Sanitas, după întâlnirea cu premierul: Sunt posibile acțiuni de protest
Reprezentanţii Sanitas, după întâlnirea cu premierul: Sunt posibile acțiuni de protest

Preşedintele Federaţiei Sanitas din România, Leonard Bărăscu, a declarat, vineri, după întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă, că negocierile sunt în acelaşi punct şi nu a reieşit o concluzie care să satisfacă revendicările salariaţilor.

Sanitas acuză că personalul medical din România nu a avut aceleaşi beneficii ca salariaţii din Sănătate din alte state ale UE
Sanitas acuză că personalul medical din România nu a avut aceleaşi beneficii ca salariaţii din Sănătate din alte state ale UE

Federaţia Sanitas a acuzat că personalul medical şi cel de asistenţă socială din România nu a avut aceleaşi beneficii ca salariaţii din Sănătate din alte state membre ale UE.

Recomandări
Iranul a lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Israelului, dar niciuna nu și-a atins ținta. IDF a zguduit Teheranul
Iranul a lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Israelului, dar niciuna nu și-a atins ținta. IDF a zguduit Teheranul

Armata israeliană afirmă că, duminică după-amiază, au fost lansate rachete din Iran, îndemnând cetățenii să se refugieze în zone protejate și să rămână acolo până la noi ordine.

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Primarul PSD al Buzăului: „Nu cred că partidul va intra la guvernare. Se doreşte scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”
Primarul PSD al Buzăului: „Nu cred că partidul va intra la guvernare. Se doreşte scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat duminică, despre negocierile pentru formarea Guvernului, că el nu crede că PSD-ul va intra la guvernare şi că se doreşte scoaterea castanelor din foc, cu mâna altuia.